Ecoul Big Bang
Nedeslușit cu patos cântă
În ritmuri care dau fiori,
Cântec ce ne înspăimântă
De multe ori, de multe ori
Cu glas sonor de trubadur
Printre inflexiuni feroce,
Înverșunat prelung și dur
Transmite emoții prin voce
Din sunete ce se-ntretaie
Țâșnesc fascicule de foc
Ca flăcările din văpaie,
Reverberând din loc în loc
Când serile se iau la trântă
Cu un proiect necunoscut,
Vuietul lui tot mai cântă
Într-un registru grav, acut.
În veci răsună glasul lui
Prin universul vast, himeric
Clocotitor în ritm haihui,
Răsunător, strident, isteric
Surâde veșnic și suspină,
Revarsă zâmbet peste ere
În straie dalbe de lumină
Trece de timp și bariere.
Acel ecou de la big bang
Un puls al inimi celeste,
Persistă ca un bumerang
Misterios, ascuns vuiește.
poezie de David Boia (20 iunie 2014)
Adăugat de anca petru
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ritm
- poezii despre muzică
- poezii despre foc
- poezii despre zâmbet
- poezii despre voce
- poezii despre timp
- poezii despre sunet
- poezii despre spaimă
- poezii despre seară
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.