Taifas la vatră

- Vetă? Ascultă-mă şi să spui
Ce ştii despre Alecsandri,
A murit ori o mai trăi?
Spune-mi, fată, tot ce ştii!
El este de prin Moldova
Roman, cumva din Tutova
Cât era coasta de mare
O urca toată călare
Frâul c-o mână îl ţinea,
Iar cu cealaltă scria.
Când termina cu moşia
Era gata şi poezia.
A scris versuri bune,
Cetite de multă lume.
- De ce, Ioane, păcătuieşti,
Eu, bărbate, îs din Bulzeşti.
Cine o fi şi o mai trăi?
Nu ştiu, Ioane, ce să spui
Eu la şicoală l-am avut
Pe Gheoghe al lui Coşbuc
Cu iarna lui numai frig
Şi noi în bănci tremurând.
- Dar pe Peneş Curcanul
Care s-a luptat cu otomanul,
Colo, la Dunăre mai jos,
Şi săracul nu s-a mai întors.
- De unde, Ioane, le ştii,
Că te ţii numa de beţii,
Cu banii care i-ai dat
Făcea Veta un palat.
Acum stăm în bojdeucă
Şi e gata să se ducă!
Ce ne facem, Ion al meu,
Bătuţi de Dumnezeu.
Că de când mă ştiu, săraca,
Tot cu sapa şi cu vaca.
Cine să-mi spună mie
Că Ion bea numai rachie!
- Vetă, văz eu că glumeşti
Spune ceva de Buzeşti,
Care a băgat spaima-n turci
În Sinan-Paşa şi mameluci
La Neajlov, apă mare,
De la Bucureşti la vale,
La Călugăreni pe pod
A murit mult norod.
A luptat Mihai cel Viteaz
Care noaptea era treaz.
A făcut sărmanul Unirea,
Dar ungurii i-au scris pieirea.
- Aşa, Ioane, îi cunosc bine,
Cum te cunosc şi pe tine.
S-au luptat cu otomanii,
Cu austriecii şi maghiarii.
Stând la un pahar de vorbă
L-au neglijat pe Vodă.
Basta, ăla încăpăţânat,
Capul i l-a retezat.
Căpitanii, dacă au văzut
Că Vodă al lor a dispărut
Au dus capul viteazului
La Mânăstirea Dealului
Cu supunere şi cinstire
Pentru a noastră Unire.
- Bravo, deşteaptă mai eşti,
Îi ştii bine pe Buzeşti.
Da, pe Sorescu îl cunoşti,
Fiind cu tine din Bulzeşti
A scris teancuri de poezii,
Şi multe piese hazlii.
A ajuns poet mare
În ţară şi peste hotare.
De ajungi pe la Craiova
Numai despre el e vorba.
- Ce spui, Păcală al deştept,
Îmi e rudă şi-l jelesc.
Lasă drojdia aia tare
Şi-i aprinde o lumânare.
- Aşa, Veta mea cuminte,
Toată viaţa te ţin minte.
Săracul, de ar mai trăi
Amândoi ne-am beţivi.
Să-mi spună de Lilieci,
De Dobretul şi dovleci,
Că prea le ştia pe toate
Şi le spunea în dreptate,
Iar de acum înainte
Mă fac băiat cuminte.
- Ioane, tu mă păcăleşti
Şi cârciuma n-o ocoleşti!
Lasă-te, bărbate de ea,
Să trăieşti cu Veta ta!
- Bravo, Vetă, eşti cuminte,
Mereu am să te ţin minte.
Culegem duda şi prune,
Facem ţuica şi spunem glume.
Cârciuma o las la cine o vrea,
Eu nu mai calc prin ea.
Bem şi mâncăm la vatră,
Aşa cum a fost odată,
Să se mire întreg satul
Că una-i Veta cu bărbatul!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!