Calea nesfârșită
Tao te king, mă plimb, mă schimb,
Calea călăilor, cailor, căilor,
Iei un taior, nineacă, maior
Te fac, de nu ai nici nume
și nici un colac,
numele numelor, pumele pumelor,
o străființă, tu ești dorință,
ce rime reci, de nepătruns,
precum temeiul meteotungus.
Hermes ajunge numai la termen,
Heliotrop, se rotește c-un scop,
Hemerocal, crin radical,
Ca o hermină carnivorină.
Dar cât de albă e blana ei?
Nici hesperidele nu au cercei,
Prea sunt bolnave de frumusețe,
Un pic de cianură pe sub corsete,
Cum agonia apare toamna,
Lasă agonicii să roadă rama,
Ca Ramayana, cum e La Mama,
Între câmpie și munte doar fluturi,
Rece e fluierul dacă îl scuturi,
Pe coridoare pânze de doliu,
Moliile circulă fără orgoliu,
Calea pornește către niciunde,
Ea se sfârșește cu verbul pătrunde.
Numele toate în singurul nume,
Desăvârșirea sfârșind sub cunune,
Binele-i sfânt, răul la fel,
Cum deosebești pe Ariel de Iael?
Tu făurești, nu făptuiești,
Cearcă, pricepe cu mintea în clești,
Dărui doar umbre, iei tot, și suflet,
Tu să fii Timpul, eu să te NU CRED.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre verb
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre schimbare
- poezii despre poezie
- poezii despre plimbare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.