Sus la munte
Am privit deseori munții
Și i-am sorbit din ochi
Din interior și din exterior,
Fiindcă am crescut la munte
Am vrut să desenez munți
Și am desenat niște vulcani
Pe urmă șapte coline verzi
Și toate numai cu o pensulă,
Acum că e vorba de munți
Cuget ades să devin munte
Tot mai insistent și tandru
Până atunci adulmec munții
Caci munții dau inspirație
Și tărie și forță și putere
Ei sunt chintesența planetei
Mesageri viabili peste ere,
Azi mă contopesc cu munții
Fără să aștept, fără echivoc
Așa dintr-un reflex primordial.
poezie de David Boia (4 martie 2014)
Adăugat de anca petru
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre munți
- poezii despre desen
- poezii despre vulcani
- poezii despre verde
- poezii despre prezent
- poezii despre planete
- poezii despre forță
- poezii despre devenire
- poezii despre creștere
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.