Paradox si Greseala

Mai intelept ca totdeauna
Si tot atat de idiot,
Acum pricep ca e totuna,
Sa n-ai nimic sau sa ai tot.

Si paradoxul ma omoara
Si sunt nebun sa mi-l explic,
Ca totu-a fost pana aseara
Si astazi nu mai e nimic.

Sunt sclavul presimtirii sumbre,
Pe care mi-o-nsusesc intim,
Ca vietuim ca niste umbre
Si ca si umbrele murim.

Si, cum nu-i nimeni sa te-acuze,
De stratageme si de masti,
Cum au putut aceste buze,
S-ascunda faptul ca urasti ?

Un clopot bate intr-un munte,
Cu neintelesul lui bing-bang,
Minunea dragostei infrante
Si-a suferintei dupa rang.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Votează! | Copiază!