Sete

picioarele lumii sunt de lut
pădurile merg în genunchi
păsările cu ghearele ară pământul
un corn de lună
mângâie sânul unei nopţi
un pat şi-un cearceaf alb
în fânarul vieţii fac dragoste

trupul unei fântâni picură apă
cumpăna se-apleacă
şi-astâmpără setea unei lumi

mă simt udat de către viaţă
mă simt stejar ce creşte-n
adânc de pântec
te simt cum aluneci în mine cu clipe
şi simt cum cresc din tine norii şi cerul
mă simt acoperit de iubire

vreau să fiu libertatea
ce nu cu preţuri lumeşti se cumpără
vreau să fiu cuvântul dintre buze
ce-mi şopteşte, strânge-mă
şi iubeşte-mă

vreau să fiu noptea
ce-n tine mă pătrunde
vreau să fiu ziua
ce zâmbetul prin răsăritul soarelui
îmi răspunde

poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Votează! | Copiază!