Apel de urgenţă în ţara fără răspunsuri

Semnal de dăruire din cap de teritoriu
De la sfârşit de corp în irecuperabil,
Ce-şi vrea, măcar în parte, reînviat, capabil
Să fie iar o şansă de-o viaţă-n probatoriu.

Şi spirite au născut să sprijine speranţe
Şi înaripând, eroi prozaici de slujbaşi
Cu suflet cât o ţară, breslaşii enoriaşi
Ce împart ce ştiu mai bine, cum un rapsod romanţe...

... Se urcă-n nori de ceaţă bărbaţi, în număr şase
Şi-şi iau ca să-i păzească, cum pe Iisus, fecioară,
O fată, un discipol, ce-n vis nu întâia oară
Se vrea să fie leac... şi-a patriei se dase.

Sunt zbor cu toţii, gând în hainele subţiri,
Înghesuiţi în trupul de pasăre îngheţată...
Metal tăind abis în negura crispată
Se încreţind pe aripi broboane în poleiri...

... Şi-i tot mai greu periplul, iar blândul strunitor
Se pune în zălog să nu îşi piardă semeni
Şi-şi lasă proprii sorţi, se dăruind asemeni
Cum un Icar se-arzând, să nu cedeze zbor.

Îi rupe pisc de brazi pe culmea împădurită
Şi acele de cetini şi împunsături de frig,
Dar nu se pierd cu firea, cei şapte... iar eu strig,
În locul lor, că-s rău şi au inima rănită!

Stau cu ochii vizi de lacrimi, că nu-i văd pe pierduţi,
Dar mor cât timp îmi trece şi recele a înnoptat,
Iar bravii singuratici aşteaptă neaşteptat
S-ajungă, să-i ajute... eroii frânţi, căzuţi.

Din marele popor, cu încoronate tiare,
Nimeni nu are habar în ţara cu mioare...
Stau doar la caldul foc, să vadă de se moare
Şi mor de timp şi frig; Icar şi fata-n floare.

Doar sufletul, se pare, ajunge vindecări,
Că atât popor dă ramul, să poarte fruct, sămânţă;
El singur care ştie bocit şi râs Săpânţă,
Dar stă cu coasa în mână şi va cosi trădări...

În genunchi mă închin la o fată şi bravi aviatori!

Închinăciune fără margini pentru Aura Ion, Adrian Iovan şi medicii eternităţii unui popor frânt.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!