Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cântul XVII

Precum veni la Climene să-mpace
un zvon protivnic ce-auzise-acel
ce-avari pe tați și-acum cu fiii-i face,

așa fui eu și-așa simțit ca el
de doamna mea ca și de sfânta pară
venită-n jos cu-așa de dulce zel.

De-aceea-mi zise ea: — "Să faci s-apară
al dorului tău foc ce arde-n tine,
interna stamp-a lui purtând-o clară,

dar nu spre-a ne spori ce știm noi bine
prin vorba ta, ci spre-a-ndrăzni să spui
ce sete ai ca el să ți-o aline."

— "O, scump răsad al meu, ce-atât te sui,
încât, cum vede-a noastr-umană minte
că-n trigon loc de două-obtuze nu-i,

așa vezi clar tu orice-ntâmplăminte
când nici nu sunt, căci vezi în punctu-n care
toți timpii de-orișicând sunt timp prezinte;

pe când era Virgil a mea-ndrumare
pe dealul cel ce spal-a noastră zgură,
precum și-n lumea cea făr' de urcare,

de-ursita mea viață spuse-mi fură
cuvinte tari, deși mă simt, firește,
gătit de-oricare-a sorții lovitură.

Deci dorul meu te rog de-l împlinește
să știu cu ce m-așteaptă viitorul,
căci fierul prevăzut mai blând lovește."

Așa vorbii acum și tot spre-odorul
acel ce rni-a vorbit, și,-a doamnei mele
voinț-urmând, mi-am spus cu-aceastea dorul.

Nu-n vorbe vagi, cum se-nvăleau în ele
nebuni păgâni, pe când nu se jertfise
al lumii miel ce spal-a lumii rele,

ci-n vorbe clare și vorbiri precise
ascuns în sine-acel amor patern
și-arzând în zâmbetele-i proprii-mi zise:

— "Orice-accident, ca un cuprins intern
și-n margini dat materiei mortale,
e scris din vechi în ochiul cel etern,

dar nu-i sunt lui necesități fatale,
cum nu-i, în ochii-n care-i oglindită,
nici nava ce pe-un râu plutește-n vale.

Precum îți vine-o arie lămurită
din orga ce-o asculți, în ochi îmi vine
din ochiul lui așa și-a ta ursită.

Precum din cauza vitregei haine
lăsă Atena Hippolit fugind,
așa va face-al tău oraș cu tine.

Aceasta ți-o doresc și-o au în gând
și-aceasta ți-o vor face-o cei ce cată
spre-acei ce zilnic pe Hristos îl vând.

Prin zvon, învinsa parte-o fi-nculpată
ca de-obicei, dar fi-și-va mărturie
dreptății-apoi ea însăși, răzbunată.

Lăsa-vei tot ce-n lumea ta cea vie
ți-e lucru drag și-a tristei exilări
săgeată primă asta o să-ți fie.

Vedea-vei tu, cerșită pe cărări,
ce pâne-aduni și cât de-amară cale
să urci și să scobori străine scări.

Dar cea mai grea povar-a vieții tale
va fi stupida și-mbecila turmă
de soți ce-i vei avea-ntr-atâta vale,

cu toții-ngrați, mișei și răi, ce scurmă
poziția ta, ci vor păți rușine,
nu tu, ci ei, nu multă vreme-n urmă.

Va da dovezi c-aveau gândiri haine
purtarea lor, încât îți va fi drag
că-ți ești partid tu singur pentru tine.

Lombardul mare cu-ospitalu-i prag,
acel cu scara paserii cei sfinte
va fi refugiu-ți prim și-ntâi toiag.

Și-atât de mult te va avea aminte,
încât ce-i după dintre-a da și-a cere
la alții, jos, la voi va fi nainte.

La el vei ști pe-acela cui putere
atât i-a dat născându-l astă stea,
că fapte mari el pune-va-n vedere.

Dar numai mai târziu le veți vedea,
că-i tânăr prunc, cui i se-ntoarse anul
În jurul său de-a noua oar-abia;

dar, pân-a nu-nșela pe-Enric dușmanul
gascon, va da scântei a sa virtute,
ce ia-n dispreț și trudele și banul.

Și-atât apoi vor fi de cunoscute
pornirile lui mari, că inimicii
vor fi siliți să n-aibă guri tăcute.

Te-ncrede-n el și-a sale beneficii;
prin el schimbare-avea-va multă ginte,
mutându-și starea marii ca și micii.

Tu-ți scrie-acestea despre el în minte
dar nu le-obști... "și multe-a spus de toate,
de necrezut chiar cui va fi prezinte."

Și-apoi: "Acestea-s glosele, nepoate,
la câte ți s-au spus. Vezi ce insidii
ascund în ele-așa puține roate.

Nu cer să porți pe-ai tăi vecini invidii,
căci viața ta-i cu mult mai lung ursită,
cu mult dincolo de a lor perfidii."

Tăcând apoi, când umbra fericită
îmi dete semn că trama și-o gătește
s-o bată-n teara cea de mine-urzită,

așa-ncepui, ca cel ce se-ndoiește
și,-un sfat voind, pe-atare om îl cată
ce vrea ce-i just și vede și iubește:

— "Eu bine văd cum mă-mpresoară, tată,
cumplitul timp ca lovituri să-mi dea,
mai grele cui mai făr' de griji s-arată;

deci bine-mi e să-nvăț a prevedea,
ca, scos din cel mai dulce loc afară,
să nu-mi pierd pe-alții prin cântarea mea.

Căci jos, în lumea nesfârșit de-amară,
și și pe deal, pe-a căruia-nălțime
frumoșii-ai doamnei ochi mă ridicară,

și-apoi și-n cer prin roțile sublime
putui să-nvăț că ceea ce rezic
la mulți le-o fi grozavă-n guri acrime.

Ci-a fi dreptății-un prea timid amic
mă tem, spre-a nu fi mort acelor care
numi-vor veacul cel de-acum antic."

Iar facla ce-ascundea comoara-mi mare
de-aici s-aprinse-n toat-a ei ființă,
precum în soare-oglinda de-aur pare;

și-apoi: — "Câți au murdară conștiință,
printr-alte infamii sau printr-a lor,
oricând simți-vor aspr-a ta sentință.

Minciunii, totuși, tu să-i pui zăvor
și-ntreaga ta vedenie-o fă obștită,
iar cei cu râie scarpine-o cum vor.

Căci vorba ta, de-o fi nesuferită
la-ntâiul gust, va fi un nutremânt
hrana ce-apoi, când fi-va mistuită.

A ta strigare-asemeni e c-un vânt
ce mult mai mult supreme culmi le bate;
și probe tari de-onoare-acestea-ți sunt.

De-aceea-ți fură-n ceruri arătate,
ca și pe deal, și-a morții vale crudă,
tot duhuri mari prin faimă reputate;

căci ori nu crede,-ori nu-i dispus s-audă
un om atari exemple care-ascuns
au rostul lor, ori prea găsit cu trudă,

și nici un fapt ce nu-i concret de-ajuns."

cânt de din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Divine Comedy Paradise Vol. 3" de Dante Alighieri este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 28.99 lei.

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook