Parşiv de pervers

E lumea prea parşivă, domnule, să ştii
Şi cuvânt e făcut s-ascundă gândul;
Că spusa de n-ar fi şi s-ar citi profundul,
Faţada ar fi de sticlă; nu s-ar mai perverti!

Chiar singur de-ţi vorbeşti, te-nşeli amarnic
Spunându-ţi că eşti altul, narcoman
De gustul propriu... orişice reproş e-n van;
Eşti negrul spaţiului oglinzii, un făţarnic!

Cunoaştem reactivul; "Minciuna,
E adevăr întreg, spus ce gândesc!?...
Numai că spus e-un gând, mărturisesc;
Ce-nşiră un cifru, al limbii cultivat... Cultura!

E gându-ntâi, nu-i spus pe negândite!
Şi gându-n sine-i filtru, vorba-i zgomot numai...
Cum veşnic, mariaj e cel crezut că mâna-i
Un gaj de viitor, jurat!?... Nesigur, fapte neîmplinite!

Ce vis stupid e vrutul scris pe frunte,
Paleativ constatator, tânjit de generaţii,
Ne asumat, ca şi cum alţii-ar fi degeneraţii;
Nu fiecare-n parte, în egoimu-ambiţiilor mărunte?!

E animalic, recesivul grav, este un pandemic
Atât ştiutul, cât şi neştiut... e-o facere murdară,
Ascunsă-n mistic, pioşenie globală, interplanetară...
E neagra gaură, perversa.... studiată academic!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!