Mărţişor

Primele zile au sosit cu prospeţimea pufului de canar
ce-şi aşteaptă galbena zi de naştere
inevitabilă ca o zi oarecare
Au sosit cu literele unui portughez
turnate în hainele strâmte ale înţelesurilor
cozonac pleznind în cuptor
răspândind o invincibilă aromă
Undeva se aude zumzăitul monoton
al unei maşini de spălat
serioasă ca orice rotaţie completă
mai sunt şi nişte flori
împietrite într-o perpetuă înflorire
alături, un mărţişor fără greutate
pe care nu îl poţi deosebi de restul lucrurilor
tabla de scrabble, învălmăşeala de litere
care anevoie se aşază în cuvinte.
Suntem şi noi, ca două vocale
prinse într-un cuvânt ce altfel nu se poate forma
strivind între ele buretele consonantic al întristării
într-o subită ploaie de primăvară.
Încă puţin şi va izbucni verdeaţa
micşorând sensibil singurătatea
odată cu verdele inima câştigă o bătaie secretă
pulsând în afară, veveriţă străbătând desişul scorburei.
Se stinge cu un clipocit îndepărtat sentimentul deşertăciunii,
pe acesta ni l-a împrumutat deşertul
cu nisipul alb şi tare
imensă piatră compactă a însingurării.
Pietrele, cuvinte ale unei tăceri insuportabile
se nasc doar în singurătate, se rostesc doar în tăcere
limbaj interior al drumului
la marginea căruia nimeni nu s-a oprit.
Nu există cuvânt o singură dată rostit!
omul desluşeşte cuvintele doar repetându-le
până la uitare
iar pietrele abandonate eternităţii lor nerostite,
deşertul plin de apă.
Rămânem în aşteptarea potopului verde
să cadă peste dunele memoriei
spulberare a izolării mute, înghiţite ca un imprevizibil polen
înfrunzire a asprei taine a sufletului.

poezie de Alexandra Pârvan din Suflare peste păpădii (2013)
Adăugat de Alexandra Pârvan
Votează! | Copiază!