Erupţie

Din con de lavă în fuior, fecioară
Se naşte, aluat dintre mulţimi răpuse,
Ce s-au topit de dor, de mult, odinioară,
Dintre idile rupte, sau pe-ascuns, nespuse.

Şi-ntinde mâini cerânde, spre poalele-n călduri,
Cu ochii înroşiţi de plânsete-n cenuşă,
Ce-a stins fierbinte rocă, spărgând-o în fracturi
De inima, ce tună, adânc, tot jucăuşă.

Explozia iţeşte în Roşu Cavaler,
Îmbrăţişat în sumbru de fum, rănind fecioară,
Ce scurge râuri-sânge, reînălţând la cer
Surate multe, dalbe, din mări, ce le-nconjoară...

... Şi frânge, încet, elanul viril, în con de umbră,
Răcind ardori sălbatice-n toride răbufniri
Şi mângâind pe creştet nemintea iute, sumbră...
Se-aşează iar fuior, fecioara, în răstigniri...

... De neîntinată mamă în castul ei copil,
De-o lume, îi stând la poală, a ei, înmormântată,
Sau se născând mereu, uitată-nspre exil,
După ce-a dat născare, mireasa îndoliată.

... Cu cuib etern în pântec, femeia copil, fată!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!