Copil încă

E ziua mea de-ncepător, ca-ntotdeauna;
tot mi se spune, de-altul, ce să fac,
debusolat,
mai rău decât în prima zi de viaţă,
de când zac,
când nici nu mă ştiam de c-aş fi existat
şi tocmai de-aia, de atunci mă-nşirui boroboaţă-n boroboaţă
într-una, într-una.

Întreb din nou, plictisitor, aproape enervant,
ce oare mă aşteaptă iar
şi n-am niciun răspuns
de la Părinte...
veşnic tot reînvăţ abecedar
şi-s tot neajuns,
rămân mereu cu aceeaşi minte,
un minuscul de aspirant...

Strig, vreau, în gura mare, altă şi alta, jucării
şi nu am bani îndeajuns,
nu îmi pot ţine nici acum un echilibru;
cad, ca apoi să mă ridic,
iar dacă mult, ceva, îmi place, îl ţin ascuns;
cum cu plecările de-acasă, cu schimbat limbă, de un "déjà vu"
să iau, din alţii, pic cu pic,
tot de la cap, copilărind copilării.

Doar e, se pare, o mare diferenţă; timpu' e mai scurt un pic,
chiar fiecare zi şi noaptea-i şi ea scurtă
şi parcă-s păcălit de cei din jur,
ce nu-mi mai spun copil,
aşa cum sunt; că stau şi-acum în dormitor pe burtă
şi câteodată mai înjur...
nu simt, din propriul mine, cunoscut, niciun exil!
Sunt sufletul la fel de pur, am rămas neînţeles, tot mic!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!