Tot, e-o apă, de ploaie

... că doar ce-am scris din nou de ploaie
şi mă întreb; ce-atâta apă
se duce adânc să spele morţi,
ce se-nfiltrează printre filtre?!
... şi beau din ei stând în odaie;
de aceea minţi tot timp ne sapă,
ne redeschide alte porţi,
să primim vizite, părinte...

... şi peştii stau tăcuţi la fund,
perpetuându-se-n neştire,
ingurgitând din mâl cu oase
de când e lumea cea străbună;
din mări ce-au fost cândva pământ
printre corali de-o mânăstire,
meduze de femei frumoase
şi valuri ca o supă-n spumă...

... iar cerul, ce-am făcut lăcaş,
o fi din picuri plutitori
de suflete înnourate
se gravitând, neputând zbor
mai sus... nu şi-au făcut făgaş
şi pică iar pe muritori
în păr şi buze încleştate...
... Ne consumăm îngrozitor!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!