Doamna de la etaj

Se aud paşi rari în noapte
Pe strada din faţa blocului
Sunetele nopţii sunt deşarte
Zărindu-se lumina geamului

Şi ca-n fiecare seară
Femeia priveşte cerul
Aprinzând o ţigară
Resimte misterul...

Iar luna veghează
Doamna de la etaj
Şi gândirea ei luminează
O inima plină de curaj

O idee, o scânteie îşi face loc
În mintea doamnei unde sunt
Secretele faimei şi ca un joc
Mai creează un veşmânt:

" Ştiu că mii de gandiri
Pline de speranţă
Atrag aprecieri, priviri,
Când lucrurilor le dau viaţă

Jocuri relaxante şi plăcute
Au fost de Dumnezeu făcute
Ani întregi să dureze
Prin cel ce ştie să viseze

Astăzi puţini sunt oamenii
Ce ştiu să pătrundă visele
Iar frica de a evolua
Le îngheaţă puterile
Căci spaima dispare
Când crezi în tine
Doar să ai încredere
În forţele divine. "

Aşa doamna gândise
Şi pe foaie se născuse
Un tandru şi modern veşmânt
Al femeiei cu sâni ce sunt
Acoperiţi de materialul
Transparentei bluze
Lăsând imaginaţia şi gândul
Să te poarte către ale ei buze.

Diva doamnă priveşte ceasul
Lăsând oboseala să-i închidă pleoapele
Şi aude glasul
Îngerilor din oglindă, ce porţi, aurii, au să deschidă.

poezie de Cristian Harhătă (2005)
Adăugat de Cristian Harhătă
Votează! | Copiază!