Apel (un strigăt, o durere)
Eu, știu că sunteți prea departe
Și mă gândesc mereu la voi
Obstacolele și vremurile toate
N-au fost impedimente pentru noi.
Anii petrecuți împreună
Rămân o mărturie vie
Un vis, o amintire bună
Și-n inimi numai bucurie.
De la noi, plecat-au oameni și bunicii
S-a stins și buna voastră mamă
Mă duc și eu când rându-mi vine
Dar, asta oare ce înseamnă?
Aici au trăit bunii și străbunii noștri
În vremuri bune ori supărați
De ce acuma voi și cu copiii voștri
Să fiți din țară desrădăcinați.
Luați bine seama dragi intelectuali
Voi lucrători ori căpșunari
Că viața voastră acolo nu-i mai bună
Decât în vatra noastră cea stăbună.
Nu mai gândiți la sărăcie
Ea va dispare dacă-i hărnicie
Uitați cu toții visele și filosofia
Veniți acasă, mama noastră este România!
poezie clasică de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre mamă
- poezii despre timp
- poezii despre sărăcie
- poezii despre supărare
- poezii despre obstacole
- poezii despre inimă
- poezii despre hărnicie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.