Poveste
Era ea,
sub clar de lună;
plângea,
iar el
îi aspira lacrimile.
Smulse o pană din aripa lui
și îi cusu rănile sufletului
cu fir alb de fericire.
Deodată chipul ei
fu brăzdat
de lumina caldă
din privirea lui.
Luna întinde o mână,
îi apucă cu două degete
și îi ridică în slava Cerului.
De atunci
luna
îi poartă pe umeri.
poezie de Iulia Pascaru
Adăugat de Iulia Pascaru
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Iulia Pascaru. [Vezi poezii despre timp, poezii despre lumină, poezii despre suflet, poezii despre fericire, poezii despre degete, poezii despre aripi sau poezii despre alb
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.