Mulţumesc, Muntenegru!

O singură clipă şi totu-i non-sens,
Nimeni nu ştia ce ni se întamplă,
Un rictus, un geamăt, un gol imens,
Şi zăceam prăbuşiţi în râpa adancă.

După o secundă sau o eternitate,
Am deschis ochii, priveam în jur,
Ceva se strecura, cu abilitate,
Dădea târcoale, prinzând contur.

O văd, este moartea, hâdă şi rece,
Într-un dans ritualic şi misterios
Vrea sufletul cald să mi-l ferece
Şi să mă patrundă până la os.

Dar, dintr-o dată, ca printr-o minune,
Pe frânghii, pe corzi, ca într-un vis,
Zeci de braţe în nefireasca genune
Mă aduc spre viaţă din acel abis.

N-am spus un cuvânt, priveam rătăcit,
Gându-mi stătea la un marş funebru...
Dar sclipirea din ochi le-a spus tacit:
- Sunteţi eroi, mulţumesc, Muntenegru!

poezie de Alex Dospian (iunie 2013)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!