De ce?

De ce nu putem oare
uita clipele trecutului?
Care ne aminteşte
că am fost cândva
pe aripi de vânt.
Zburând
peste oceanul dorinţelor noastre.
peste visuri şi albastrele astre.
peste văile frământărilor
şi peste culmile idealurilor
Ce ne inalţau in noapte
Visând că undeva departe
ne aflam deasupra stelelor?
De ce nu putem oare uita
Clipele de iubire,
de durere,
de alint,
de tristeţi
şi suferinţi?
De ce oare nu putem uita
fiorul ce ne-nvaluia
când adolescenţi fiind
ne temeam şi ne ruşinam,
să gândim
şi să simţim
că iubim?
De ce oare
domnea teama peste noi
să lasam libertatea cuvintelor
să zboare,
şi a versurilor pline de candoare
ce făcea inima să se inalţe
ca un porumbel
in inaltul cerului?
Oare ce înseama acest tumult
al trăirilor sufletesti?
Care copii fiind aşteptam
cu iubire
şi tandreţe
să apară zorile dimineţii.
Să ne vedem,
să ne-ntalnim
şi pe ascuns
să ne privim?
Cât amintirile trecutului
domneşte peste noi
vom fi supusi visării
si trădării
amintindu-ne
de dragostea neâmpărtăşită
din vremea
când eram copii.

poezie de Ligia-Gabriela Janik (7 iunie 2013)
Adăugat de Ligia-Gabriela Janik
Votează! | Copiază!