Fără ecou
Aștept din când în când câte-un semnal
De la cei morți; parc-ar fi fost o glumă,
Un simplu joc de-ascunselea fatal,
Cum scrisul nou, după ce-l șters cu gumă.!?
Am sentimentu-acut dorul s-ascult;
Un dulce glas, un sfat sau o părere
Ce-am lipsă atât de des, atât de mult
Și-ating cu mâna, c-ochi deschiși de vrere.
Îmi plimb imagini scurte, atât de clare,
Le așteptând mirat de nerăspuns,
De neatins aieve; scump ce-apare
Nenatural... când ne vorbeam, ne-am ținut strâns!
Nu poate fi doar gând ce-am pe retină,
Ce-am dus pe fir la scoarța-n canioane
Și-ar trebui să îl am nou ca pe-o rutină
Ce-o ascut de lemn până la negru, cum creioane...
Mă fac că uit că-ncepe rău să doară
Și inima mi-o simt cum galopând
Cu capu-n cerc, cum strâng o doagă în sfoară
Și aștept doar un noroc tot stând la rând, la rând...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre umor
- poezii despre sfaturi
- poezii despre semnale
- poezii despre plimbare
- poezii despre noroc
- poezii despre negru
- poezii despre mâini
- poezii despre moarte
- poezii despre lemn
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.