Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Morsa și Tâmplarul

De sus, din slavă, soarele
Ardea încins, străjer
Deasupra mării largi
În luna lui Prier;
Era ciudat: miez de noapte,
Iar soarele pe cer!

Luna lucea, dar fără chef,
Fiindcă socotea
Că el n-avea după apus
Pe-acolo nici-o treabă și-a
Spus: "E nepoliticos, ne
Strică petrecerea!"

Era foarte udă marea,
Plaja uscată, fier;
Nu se vedea un nor în jur,
Căci nu erau pe cer;
Nu se vedea o pasăre,
Căci nu erau, de fel.

La braț, Morsa și Tâmplarul
Se plimbau agale
Pe plajă și plângeau văzând
Atât nisip în cale.
"De ar fi curățat un pic,
N-ar fi atâta jale! "

"De-ar mătura șapte fete
Șase luni lungi, non stop",
A zis Morsa "ar face, crezi,
Curat în acest loc?"
"Mă-ndoiesc" a spus Tâmplarul
Și-a plâns din nou, cu foc.

"Ei, Stridii, nu veniți cu noi"
Morsa le-a implorat,
"La Spaziergang? Mai discutăm
Ce se petrece-n sat.
Ne putem plimba pe plajă
De mână, pe-înserat."

O Stridie bătrână-a stat
Și-a tot privit la ei;
Le-a făcut apoi cu ochiul
Și-a dat din cap, ehei...
Prefer, adică,-un pui de somn
La mine în bordei.

Dar patru Stridii au fost gata
Pentru escapadă,
Încălțate cu pantofiori
Pentru promenad㠖
Și asta era straniu, căci
N-au picior, nici coadă.

Alte Stridii, patru, le-au urmat
Și-alte patru, încă;
Și-încă patru, multe, multe-n
Grabă apa-adâncă
Părăseau, înotând pe val,
Țopăind spre stâncă.

Cei doi, Morsa și Tâmplarul,
Mergeau duși pe gânduri –
Apoi s-au așezat la țărm
Pe un braț de scânduri;
Stridiile stăteau cuminți
Așteptând în rânduri.

"A venit timpul", Morsa-a zis,
"Să vorbim de vreme –
De pantofi, regi și vopsele –
Despre varză și trireme –
De ce stă marea lângă țărm –
Și-alte teoreme."

"Hei, un pic", Stridiile-au țipat,
"Nu-ncepeți, e-abia șase;
Suntem obosite, abia suflăm –
Și toate suntem grase!"
"Nici o grabă!" a zis Tâmplarul.
Și-ele: "Merci", foarte bucuroase.

"O pâine dublă"-a spus Morsa,
"Ne-ar trebui acum;
Piper, oțet, un pic de unt,
Și cina-ar fi... parfum –
Sunteți gata, o, stridii dragi?
C-am flămânzit pe drum."

S-au mirat Stridiile, "Doar
Nu te referi la noi!
Suntem amici, ar fi urât
Din partea la-amândoi."
"E-o noapte faină", Morsa-a zis,
"Aștrii zâmbesc spre noi!

Ați fost drăguțe să veniți
Cu mame și surori!"
Tâmplaru-a spus, "Mai pasează-mi
Una; ah, mă omori,
Fii și tu atent, aș fi vrut
Să nu te rog de două ori!"

"E rușinos cum le-am mințit
Și le-am tras-apoi clapa,
Le-am dus departe de părinți
Și le-am forțat cu graba",
A mai spus Morsa. Tâmplarul:
"Ai pus mult unt degeaba."

"Vă compătimesc enorm căci
Țin la voi, îmi pasă",
Suspină Morsa, alegând
Stridia mai grasă;
Apoi, și-a șters cu batista
Gura unsuroasă.

"Dragi Stridii",-a exclamat Tâmplarul,
"Este târziu și-i noapte,
N-ați vrea s-o pornim înapoi spre casă?"
N-a răspuns nimeni. Poate
Nici nu-i de mirare, cei doi
Le-au înghițit pe toate.

fabulă clasică de din Alice în Țara Minunilor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
cumpărăturiCartea "Alice's Adventures in Wonderland & Through The Looking-Glass" de Lewis Carroll este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -18.99- 6.64 lei.

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook