Morsa şi Tâmplarul

De sus, din slavă, soarele
Ardea încins, străjer
Deasupra mării largi
În luna lui Prier;
Era ciudat: miez de noapte,
Iar soarele pe cer!

Luna lucea, dar fără chef,
Fiindcă socotea
Că el n-avea după apus
Pe-acolo nici-o treabă şi-a
Spus: "E nepoliticos, ne
Strică petrecerea!"

Era foarte udă marea,
Plaja uscată, fier;
Nu se vedea un nor în jur,
Căci nu erau pe cer;
Nu se vedea o pasăre,
Căci nu erau, de fel.

La braţ, Morsa şi Tâmplarul
Se plimbau agale
Pe plajă şi plângeau văzând
Atât nisip în cale.
"De ar fi curăţat un pic,
N-ar fi atâta jale! "

"De-ar mătura şapte fete
Şase luni lungi, non stop",
A zis Morsa "ar face, crezi,
Curat în acest loc?"
"Mă-ndoiesc" a spus Tâmplarul
Şi-a plâns din nou, cu foc.

"Ei, Stridii, nu veniţi cu noi"
Morsa le-a implorat,
"La Spaziergang? Mai discutăm
Ce se petrece-n sat.
Ne putem plimba pe plajă
De mână, pe-înserat."

O Stridie bătrână-a stat
Şi-a tot privit la ei;
Le-a făcut apoi cu ochiul
Şi-a dat din cap, ehei...
Prefer, adică,-un pui de somn
La mine în bordei.

Dar patru Stridii au fost gata
Pentru escapadă,
Încălţate cu pantofiori
Pentru promenadă –
Şi asta era straniu, căci
N-au picior, nici coadă.

Alte Stridii, patru, le-au urmat
Şi-alte patru, încă;
Şi-încă patru, multe, multe-n
Grabă apa-adâncă
Părăseau, înotând pe val,
Ţopăind spre stâncă.

Cei doi, Morsa şi Tâmplarul,
Mergeau duşi pe gânduri –
Apoi s-au aşezat la ţărm
Pe un braţ de scânduri;
Stridiile stăteau cuminţi
Aşteptând în rânduri.

"A venit timpul", Morsa-a zis,
"Să vorbim de vreme –
De pantofi, regi şi vopsele –
Despre varză şi trireme –
De ce stă marea lângă ţărm –
Şi-alte teoreme."

"Hei, un pic", Stridiile-au ţipat,
"Nu-ncepeţi, e-abia şase;
Suntem obosite, abia suflăm –
Şi toate suntem grase!"
"Nici o grabă!" a zis Tâmplarul.
Şi-ele: "Merci", foarte bucuroase.

"O pâine dublă"-a spus Morsa,
"Ne-ar trebui acum;
Piper, oţet, un pic de unt,
Şi cina-ar fi... parfum –
Sunteţi gata, o, stridii dragi?
C-am flămânzit pe drum."

S-au mirat Stridiile, "Doar
Nu te referi la noi!
Suntem amici, ar fi urât
Din partea la-amândoi."
"E-o noapte faină", Morsa-a zis,
"Aştrii zâmbesc spre noi!

Aţi fost drăguţe să veniţi
Cu mame şi surori!"
Tâmplaru-a spus, "Mai pasează-mi
Una; ah, mă omori,
Fii şi tu atent, aş fi vrut
Să nu te rog de două ori!"

"E ruşinos cum le-am minţit
Şi le-am tras-apoi clapa,
Le-am dus departe de părinţi
Şi le-am forţat cu graba",
A mai spus Morsa. Tâmplarul:
"Ai pus mult unt degeaba."

"Vă compătimesc enorm căci
Ţin la voi, îmi pasă",
Suspină Morsa, alegând
Stridia mai grasă;
Apoi, şi-a şters cu batista
Gura unsuroasă.

"Dragi Stridii",-a exclamat Tâmplarul,
"Este târziu şi-i noapte,
N-aţi vrea s-o pornim înapoi spre casă?"
N-a răspuns nimeni. Poate
Nici nu-i de mirare, cei doi
Le-au înghiţit pe toate.

fabulă clasică de Lewis Carroll din Alice în Ţara Minunilor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!