Isaiah Beethoven
Mi-au spus că mai am trei luni de trăit,
Așa că m-am târât până la Bernadotte,
Unde am rămas lângă moară lungi ore,
Acolo, lângă locul unde apele se adună freamătând în adânc,
Deși par să stea nemișcate:
O, lume, aceasta ești tu!
Doar un ochi larg de apă pe cursul fluviului,
Unde Viața privește în jos și noi ne bucurăm
Că ea se oglindește în noi, și astfel visăm
Și curgem apoi mai departe; dar când vrem iarăși
Să-i vedem fața, iată, câmpul de bumbac
Și luncile unde ne revărsam
Într-o deltă mai încăpătoare!
Dar aici, lângă moară, castelele norilor
Își transferă formele în apele adormite,
Iar noaptea peste podeaua de agate
Se revarsă văpaia lunii, sub ochii mei
În mijlocul pădurii încremenite, a cărei tăcere este spartă
De sunetul unui flaut venind dinspre cabana de pe deal.
Pe urmă, când am ajuns să zac la pat
Slăbit și cu dureri, învăluit în vise,
Sufletul fluviului a pătruns în inima mea
Și puterea adunată acolo îmi transporta sufletul,
Atât de repede încât parcă stătea pe loc,
Peste orașe de nori și pe sub sfere de argint
La ora transfigurării lumilor
Până când am văzut licărind trompete
Deasupra temeliilor, dincolo de Timp.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre ore
- poezii despre nori
- poezii despre apă
- poezii despre tăcere
- poezii despre trompetă
- poezii despre transporturi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.