Mary McNeely
Trecătorule,
Dragostea înseamnă să-ți regăsești sufletul
În sufletul celui iubit.
Când cel iubit se retrage din sufletul tău
Atunci tocmai ți-ai pierdut sufletul,
Căci stă scris:: "Eu am un prieten,
Dar mâhnirea mea nu are prieten."
De aici, anii mei lungi de solitudine în casa tatălui meu,
Încercând să mă regăsesc,
Să-mi transform tristețea într-un sine mai luminos.
Dar era tata cu dezamăgirile lui,
Stând sub cedrul de pe pajiște
O imagine care s-a cufundat în inima mea
Aducându-mi o pace infinită.
O, vouă, suflete care ați dat vieții
Parfum și puritate, ca tuberozele
Venind din pământul cel negru,
Pururea pace!
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre iubire
- poezii despre viață
- poezii despre tuberoze
- poezii despre timp
- poezii despre tată
- poezii despre singurătate
- poezii despre prietenie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.