Fluturi și oameni
În muguri de lumină diafană,
Crâmpei de vise tremură... și trece
Și se desface raza-n evantaie,
Iar sufletele-i plâng lumina rece.
Se-nalță către cer în pulberi fine
Și ninge fulgerări de praf și vis
Pe aripa-i zdrobită de-ntuneric
Pe care, numai un poem s-a scris.
Săruturi, peste urma străvezie,
Se lasă ca oploaie de secunde...
Mormântul non-ființei se deschide,
Lăsând o clipă urmelor fecunde.
Din trupu-i mort, un trup se va desprinde
Și visu-l va purta spre infinit,
Ca un omagiu pentru-ntreaga lume...
Vezi?! Nu degeaba astăzi a murit...
Nici noi, când somnul nostru pare
Zadarnic, nu degeaba vom muri,
Căci vom lăsa penelul moștenire,
Precum un vis în suflet de copii.
Vom duce un omagiu mai departe
Spre lumea cea de dincolo de noi...
Striviți, vom ști că nu urim zadarnic,
Căci vă avem, oriunde-am fi, pe voi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre visare
- poezii despre moarte
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
- poezii despre somn
- poezii despre secunde
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.