Bârlogul morții
Pe drumu-ntortocheat al vieții
Pășim cu toți nepăsători,
Nu știm că-ncapătul cărării
Ascunsă bine într-un bârlog
Cu chipul ei hidos și ros
Stă cine credeți? Moartea!!!
Mergeam agale pe cărare
Când deodată,
Îmi sare-n față întrun picior
Râzând cu glasul ei cel gros,
Cu-n zâmbet trist și glas domol
Îi spun că nu mi-e frică
Că după ce mi-a luat,
Ce-n lume am avut mai drag
De ea nu mai mi-e frică.
Cu glasul stins, încetișor
O-ntreb, de ce a fost așa de crudă
Și mi la luat pe al meu odor.
Dar nu vrea să-mi raspundă
Se-ntoarce iarăși în bârlog
Pândind in zare, un alt biet trecător.
poezie de Ionel Iamandei (2 februarie 2009)
Adăugat de Ionel Iamandei
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ionel Iamandei. [Vezi poezii despre moarte, poezii despre zâmbet, poezii despre viață, poezii despre tristețe, poezii despre picioare sau poezii despre frică
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.