Moarte dalbă pe centură

Moartea se-mbracă-n alb ca o mireasă
Şi-i toată din zăpadă-n fulgi, geroasă
Îşi aducând din trenele-i troiene
Întinse dinspre dealuri pe poiene
Viforind drumurile în suliţe arzânde
Tăind în pilea întărită strii nesângerânde,
Răcind metal atins în lipici dureros
Cu junghi lemnos, parezic, înfipt până la os
Şi tremur brusc, spasmodic ce suflu îl încleştează
Pe gât, în diafragmă, pe piept îl agresează
Obrajii-mbujorând în gri, gene plăpânde
Le franjurând dantele sticloase, înţepânde.

Şi cum nu-i interes cuiva să se îngrijească
Să aşternă cale sigur, nu moartea să o nască,
Ea, în loc de coasă ţine ciot alungit de sticlă
Topită pe asfaltul din negrul alb de ţiplă
Şi-a întins şi-azi nesimţirea o pururi nesfârşită
Pe ruta în câmp zdrobind o tablă velurită
Cu bieţi ca noi lăsaţi la voia întâmplării
Crezând în siguranţă, în vis întins răbdării...
Şi duşi au fost pe veci aşa-zişii "importanţii,
Scopul suprem de bine... S-au pierdut doar votanţii!?

Morală nu-i, că n-o au aleşii "dirijeanţii"
Ce banii împart, servicii "Stat" (stând), executanţii
... Şi-i pierdere e drept, pe-alocuri pe-o centură
Fără măcar de sare, ce-o ţin un bun... de gură!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!