Biblioteca în alfabetul morse

Cavou fără cruce, sub negrul blestem,
Cu sumbre celule, firide de gheaţă,
Cetatea tăcerii în care zăcem
Departe de lume, departe de viaţă.

Cu ţipăt târziu, cucuvelele stranii,
Trecând prin nesomn de lihniţi deţinuţi,
Ne sfâşie noaptea cu triste jelanii,
Ca plânsul copiilor noştri pierduţi.

Deşarte, mor visele noastre pe rând,
Tiptil, deznădejdea ne muşcă, năpârcă,
Şi zile schiloade se duc şchiopătând
Cu unul din noi, sau altul, în cârcă.

Dar surd, câteodată, s-aude ceva:
Un V ciocănit uşurel în perete.
Atunci tresărim, bucuroşi că ne va
Purta pe aripă chemarea discretă.

Serafică orgă, destoinic strigoi!
Pereţii par clapele claviaturii
Pe care măiestrele degete moi
Morsează cereşte poemul culturii.

Şi zidul dispare topit în azur,
Porniţi peste vreme pe-o tainică punte,
Pioşi ascultăm cu mulţimile-n drum
Cuvintele predicii Lui de pe munte.

Din nou patriarhii şi sfinţii apar,
Din nou Academos grădina-şi deschide.
Prietene Platon, mai plimbă-ne iar
Prin lumea ideile tale splendide.

S-au strâns laolaltă poeţii-n pridvor:
Pe mantie Charles, cu-amurgul Citerei,
Fantasticul Edgar plângând pe Lenore,
Mihai, strălucind ca luceafărul serii.

Un K deodată sări pe pereţi
Şi toate minunile-n gol dispărură.
Semnal de pericol e K, şi, înceţi,
Apar pe la uşi temnicerii, cu ură.

Cu inima strânsă în gheare de fier,
Auzi cum pe-aproape scâşneşte zăvorul,
Pe cine-ai mai prins, nemilos temnicer?
... Şi-n noapte, un ţipăt şi-mplântă fiorul.

Cu lanţuri, şi foame, şi frig de nescris,
Celulele negre aşteaptă, posace,
Pe furii ce rup din Eden interzis,
Regali, trandafirii luminii cu ace.

poezie clasică de A.C. Dragodan
Adăugat de Doina Bumbuţ
Votează! | Copiază!