În asfințitul apocaliptic
și parcă totul e înțepenit
și parcă totul se încheagă...
mor suflete numai în asfințit
și planeta devine tot mai vagă.
se-nchid oamenii în cămăruța lor,
să strângă tot mai multe deziluzii...
inimii de Viață-i este dor
dar, mintea înecată în confuzii.
îngreunați de mult pietriș în minte
alegem puful, pentru că nu doare...
în timp ce praful s-a depus pe jurăminte,
spuse într-o vreme de chemare.
de vrei să cazi, alege să fii mândru!
și tot ce crezi, să-nsemne doar eroare!
să fii ca altul, fără să rupi rându'
e ca și cum nu ți-ai dori salvare!
îi văd pe stradă și văd în mintea lor...
unii, nici nu cunosc ce mult îi doare,
și nici ce i-a lovit de cad și mor
atunci când își reprimă din visare.
și i-am văzut mâhniți printre bagaje;
toți poartă un trecut ce i-a schimbat...
tot se mai zbat între vechi etaje
cei care pe Dumnezeu n-au remarcat.
ascultă-ți inima mai mult, tu om de lume,
ia seama la ce-ai primit și mulțumește!
dragostea n-o afli din cutume,
iar viața cea văzută se sfârșește.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre inimă
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre schimbare
- poezii despre salvare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
1 Adina-Cristinela Ghinescu [autorul] a spus pe 10 iulie 2016: |
Versiunea audio-video la această poezie: |