Foc
Culoare-n nuanțe vii nimicitoare
Lăsând neant din propria ei sursă
De-o limbă-n scrâșnet vâjâind dogoare
De tunet, pocnete-nspre cenușiu de cursă.
Clăbuc în ronduri se spărgând în vid
Suflând ce-a fost în spațiul de-o secundă
Se-aneantind în zgomot surd, avid
D-ecou rămas din clipa muribundă.
E dansul dezmembrând fluid de plasmă
Ce se topește-n zero absolut
Pierzându-se-ntr-un iz fără mireasmă,
Se dezmembrând în ascuns spre-un neștiut.
Misterios e cum orice dispare
În mrejele de gaz, ce și el arde
Și nu știu unde-i dus de reapare,
Sau totu-i inutil cum jocul de petarde.
Diabolic rău, sublim pastel de bine
Ce totul ține viu în a sa moarte;
Un erg ce viața el o întreține...
E și inimii avut, când n-are parte.
E nano elementul comprimat genune
Într-un infim se implozând... e-un poc
Ce-o zi va rebondi iar, surse de minune
Și-odat' cu el și noi, dacă avem noroc...
Este-o scânteie a minții ce-a luat foc!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre secunde
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre noroc
- poezii despre moarte
- poezii despre jocuri
- poezii despre inimă
- poezii despre foc
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.