| Simona [din public] a spus pe 13 decembrie 2008: |
Un poem frumos, profund, plin de sensibilitate...si multe amintiri triste.
Se simte suferinta din dragoste a autoarei..
Toate poeziile tale sunt triste...dar sunt alaturi de tine! |
| Marcellino [din public] a spus pe 21 iunie 2009: |
M-am uitat mai devreme pe alte site-uri, dand frau liber dorintei de a citi ceva frumos. Nu ma leg de nimeni si de nimic, doar atat spun: asa cum in trecut se tiparea o gramada maculatura cu discursuri politice sub semnul "eticii si echitatii socialiste", asa se incarca acum spatiul informatic cu "maculatura" din care nu putem alege mai nimic. Nu se mai respecta nici ortografia limbii romane, se face abuz de cuvinte fara noima, banale care chipurile ar vrea sa redea framantarea sufletului "poetului" sau "poetesei" care sufera cumplit.
Vorba marelui Eminescu: "insirand cuvinte goale/ Ce din coada au sa sune". Ei bine, unele, multe din ele nici macar din coada nu suna, pentru ca rima e la pamant. Sau suna jalnic, punand sa rimeze doua cuvinte cu acelasi inteles: inima cu inima, mare cu mare, etc.
Ce voiam sa spun, de fapt, este ca am ajuns aici intamplator, si nu stiu daca voi mai ajunge vreodata aici unde am citit aceasta splendida poezie, care reflecta in cuvinte simple, un zbucium sufletesc, o suferinta cauzata de o despartire, impletite toate cu dorinta de a ierta, acordand parca circumstante atenuante "vinovatului", si lasand de la ea ceea ce poate da: uitare, iertare, trecerea "peste"...
Ultimele versuri sunt un pic fortate daca mi se permite remarca:
dece oare ii mai trimiti o raza de lumina, cand el va fi fericit, dece sa-l imbrace intr-un albastru infinit? Merita, crezi?
Splendid insa ultimul vers:
"Iar eu ma voi ierta ca te-am iubit".
Original, si meriti felicitarile mele. As vrea sa te mai citesc, poate voi avea ocazia, pentru ca iti intrevad un viitor frumos. |
| Lera [din public] a spus pe 26 iulie 2009: |
| O poezie ce descopera sentimente de nostalgie...Dragostea fiind focul ce arde mereu si da sperante spre o lume mai buna, de aceea a ierta e omenesc...Aici este bine accentuat iubirea atorului care persista mereu in sufletul ei...Aceasta poezie merita aplaudata din toata inima... |
| Satyricom [din public] a spus pe 1 decembrie 2009: |
| O poezie în care sufletul, cu gingășie, se dezbracă, lăsându-ne să-i bănuim delicatele-i adâncimi! |
| Un cititor [din public] a spus pe 1 decembrie 2009: |
| Are dreptate Marcellino |
| Sara [din public] a spus pe 11 decembrie 2009: |
| Foarte frumos acest poem! Din pacate (sau din fericire), m-am regasit in fiecare vers.. |
| nariana_xx [din public] a spus pe 27 aprilie 2011: |
| a iubi nu poate fi niciodata gresit ... se poate insa sa iubesti persoana gresita |
| Isolde [din public] a spus pe 28 aprilie 2011: |
| A iubi nu este greșit atâta timp cât îți iubești mama, care ți-a dat viață, și copilul, căruia i-ai dat viață. Este total greșit să spui "a iubi persoana greșită". Între un mascul și o femelă nu poate exista iubire, ci doar pasiune, care, odată consumată, se stinge. Și vom porni iar la vânătoare. Înțelegi de ce într-un cuplu unul dintre parteneri sau chiar ambii înșeală? Pentru că nu sunt capabili de a oferi iubire; oamenii sunt precum animalele și trebuie tratați ca atare. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 28 aprilie 2011: |
| E drept, pasiunea isi reduce intensitatea (se instaleaza o rutina fiziologica intre parteneri), insa focul iubirii poate continua sa arda. Flacarile iubirii pot cuprinde si alte zone inflamabile ale fiintei (noastre in afara de cele erogene). De pilda, un sot isi poate iubi nevasta si in calitate de mama a copiilor zamisliti in momente de "pasiune". Experienta maternitatii ne schimba partenera de viatza. E drept ca isi pierde (mai mult sau mai putin) disponibilitatea si prospeptimea sexuala, dar castiga in alte parti (nu neaparat anatomice). Doar daca reducem iubirea dintre barbat si femeie la sex am putea pretinde ca in viatza lor hetero-sentimentala oamenii sunt niste animale. O femeie care isi redefineste feminitatea printr-o recuzita de accesorii sexuale rafinate nu mai e femela, ci opera de arta. Iar barbatul care vede in partenera sa femeia (opera de arta), nu femela (angrenajul anatonimc) nu mai e mascul ci o fiintza culturala. Chiar si sexualitatea, daca e bine practicata, ne poate "umaniza". Oamenii nu sunt doar animale, entitati pur zoologice. Daca ar fi, n-ar face sex atat de des! |
| Isolde [din public] a spus pe 28 aprilie 2011: |
| Astfel gândeam și eu. De ce să-ți chetuiești salariul pe o lună pentru a vizita o expoziție, atâta timp cât opera de artă se află chiar sub nasul tău. Pasiune berechet: cea pentru artă. Spendid mod de a trăi: cu ochii la opera de artă (femeia) și cu gândul la animal (femela). Pentru că majoritatea bărbaților căsătoriți au pe lângă casă și un animal. Altfel spus: manta de vreme rea. Întocmai, animalele (femele) se împerechează rar, doar atunci când bărbatului îi obosesc ochii de cât de mult își admiră opera de artă. |
| abu-abbas [din public] a spus pe 30 noiembrie 2012: |
| Un talent extraordinar! felicitari! pacat ca nu te auzim si vedem pe media. |
| Iulia Mirancea [din public] a spus pe 30 noiembrie 2012: |
Ooo, Doamne, ce versuri! Excepțional! Excepțional!
Voi fi scrie eu așa, vreodată? |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 30 noiembrie 2012: |
| Dupa asa o lectura simti nevoia unui Nurofen! Parca e o poezie de scolaritza (cu bentita, sarafan si ciorapi trei sferturi) inamorata. Formula literara desueta (de sfarsit de secol nouaspe'), metafore plate, esenta de vanilie turnata cu borcanu', copilarii la fiecare pas (am vrea sa citez un vers izbutit dar mi-e cu neputinta). |
| Ermolaie [din public] a spus pe 30 noiembrie 2012: |
| De acord cu tine Daniel, o poezie, prea rudimentar gândită și slab realizată poetic. |
| G. GEORGE [din public] a spus pe 30 noiembrie 2012: |
| Poezia este valoroasa. Felicitarile mele distinsei poete! M-a impresionat versul "bantui peste tot cu a mea soarta"... artistic, profund, genial... Bravo, doamna poeta! Toata stima! |
