Amândoi

Îngemănaţi fuioare-n fire de tutun,
În deliru-adânc al nicotinei dintre foi,
Cum praf de puşcă-n ţevile de tun...
Mă ard de la scânteia ta, pentru amândoi!

Scris sute de citate-n filele de cărţi
Şoptite-n susur printre picături de ploi
În coperţile de nori, cu fulgere de porţi...
Sunt tunetul, ce-l sparg cuvânt pentru-amândoi!

Cum ape şi pământ la orizont sunt cer
Într-un sărut sublim de vis de terni eroi...
Şi soare cum se scurge-n nopţi de-amor stingher
Şi luna e stăpână... M-ard pentru-amândoi!

Şi mână-n mână de m-aş pierde-n caldul tău
Şi orb devin -doar simţ ce suntem numai noi-
Mă rog la cine împarte înger de cei rău
Să-ţi lase suflet-zbor... iar mie, greul trupului pentru-amândoi!

De gând în gând se-adună timpul de când e
Şi n-ar mai fi-existat nici fiinţe, nici strigoi,
Şi tot m-aş răstigni fără sfârşit -fără să-ntreb de ce-
De tu mi-ai cere Univers să fim... doar amândoi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!