| Yorick [din public] a spus pe 30 mai 2017: |
| Prin alte părți, aproape la fel de croate, mulți din cei croiți pe băgat mâna în buzunar, mai dau, încă, peste fosta avere a statului. Și, până nu demult, nimeni nu-i prea croia peste dește. Dar, de un timp, lucrurile s-au schimbat. Azi totul e varză conunitară. Croiții au devenit cetățeni evropeni. Deși, teoretic, pot sta cu mâna în orice buznar, veșnic treaza neo-conștință a neo-croitorilor paneuropeni veghează autoritar. Noul aparat de stat cu ochii pe ceea ce a mai rămas din averile statelor cu statuturi la grămadă, are grijă ca acestea să nu mai poată sta în buzunarul orișicui. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 31 mai 2017: |
| Zvonimir a facut scoala la fara frecventa. Daca ar fi fost mai atent la functionara publica numita invatatoare ar fi stiut ca nu-i un frumos (si nici cuviincios) sa-ti introduci mana in buzunar. Nici macar cand iti cauti batista sau putinii gologani manjiti cu sirop nazal. De altfel, mica suma pusa la fereala de tentatiile consumiste ar trebui investita. In ata pentru coaserea buzunarelor. Un buzunar cusut tine departe mainile hraparete, indiferent de marimea si de proveninta lor. Spatiul sigilat al buzunarelor in care statul nu-si poate introduce mana sa lunga si lacoma se numeste "spatiu privat". Este singurul spatiu de acest fel in care statul n-are acces. Din pacate, detinatorul chiar daca are drept de folosinta asupra acestui spatiu nu se poate prevala de el. Acesta este marele paradox al democratiei liberale: ai multe drepturi, dar putine (daca nu chiar inexistente) ocazii de a te bucura de ele. |
| Agamemnon [din public] a spus pe 1 iunie 2017: |
Dixit Danilo:
nu-i un frumos (si nici cuviincios) sa-ti introduci mana in buzunar. Nici macar cand iti cauti batista sau putinii gologani
Etete!
Păi atunci pentru ce se mai fac buzunarele, monșer?
Tu cu ce organ îți scoți batista din buzunar? |
| Yorick [din public] a spus pe 1 iunie 2017: |
Păi cum să se mai prevaleze tentatul consumist de spațiul respectiv dacă și l-a defuncționalizat
(sau, cum ați scrie dumneavoastră: defunctionalizat) cu mânuța lui? La noi, buznarele d-aia-s buznare ca să stea continuu cu gura căscată, pentru ca, pe de-o parte, guvidul social să poată băga, oricât de puțin reușește, pentru sine, dar, pe de celelalte părți, să poată scoate, cu oricât de generoasă conștiință civică, pentru statul care-i asigură un statut de user al discretului său sistem protector, educațional, informativ, cultural, legislativ...
Marele (ne)paradox al democrației liberale este că nu este și liderală, adică nu este capabilă să furnizeze un sobor de lideri ceva mai egali decât ceilalți de prin prejurul lor! |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 2 iunie 2017: |
| Buzunarele sunt vestigii ale unor vremuri apuse si obiceiuri prea putin rasarite. In prezent sunt fie inutile (daca n-ai ce pune in ele), fie periculoase (daca ai cu ce sa le umpli). Batista e un accesoriu desuet. Mai nou se folosesc servetelele. Si asta doar daca esti de moda veche. Noua tendinta e sa-ti sufli nasul direct pe caldaram (trotuarul e public, asadar nu doar cateii au voie sa il pavoazeze cu dejectii), eventual sa-ti inspiri secretiile daca te taie foamea departe de "Mac". Daca te podideste plansul (fiindca ti-ai vazut fizicul reflectat intr-o vitrina), dai drumul la robinetul lacrimal fara jena. Un barbat care plange e un sensibil. Prin urmare, e un erou al timpurilor noastre care militeaza pentru egalitatea dintre sexe. |
| Agamemnon [din public] a spus pe 3 iunie 2017: |
Danilo!
Am înțeles.
Nu mai folosim batiste,
folosim șervețele.
Dar șervețelele
unde le ții, monșer!
În pantofi?
N-ai și tu
la pantaloni
măcar un vestigiu
al vremurilor apuse?
Căldură mare... |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 3 iunie 2017: |
| Nu tinem nicaieri. Le cumparam, le folosim si le aruncam. Daca ne curg muciglagiile des, facem rost de o gagica si o rugam sa ne tina servetelele in poseta. Servetelele pot fi liantul sentimental al unor relatii de durata. |
Este disponibil originalul în limba croată.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a