Inexistenta Românie
Om trecut și om prezent
ai în piept inima arsă
că românu-i accident
România doar o farsă
Ai în piept inima arsă
iar te-a viscolit pârjolul
țara că n-ar fi acasă
pretutindeni viitorul
Iar te-a viscolit pârjolul
românul nu-i accident
nordul n-are aicea polul
om trecut și om prezent
Ai o șansă-n ochii triști
poate totuși nu exiști
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (30 noiembrie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!
| Abramovici [din public] a spus pe 2 decembrie 2012: |
România există și nu este o farsă, amice. În schimb, tu, ca poet ești inexistent, iar așa-zisele tale versuri sunt cea mai tragică farsă.
Mai sunt câțiva tipi complexați, care cred că dacă-și iau țara la "mișto", potrivind altfel aceleași rime crăcănate, se plasează deasupra ei. Nimic mai fals.
Câtă candoare avea boțul de humă din Humulești! Câtă nesăbuință are botul de humă din Botoșani!
În multe state cu adevărat democratice, numele țării și simbolurile naționale sunt protejate prin lege. Nu le poate terfeli public orice terchea berchea, cu ifose de mare creator.
Dacă bardul moldav (bard, pentru că scrie cu barda) publica "poemul" de mai sus cu Coca Cola sau Mercedes Benz în loc de România ar fi fost deja chemat în instanță de avocații numitelor firme. Dar așa? De Ziua României e mai simplu să te hlizești pe socoteala ei.
Citind această subroducție literară am avut o senzație de vomă. Dar mi-a trecut, recitind Poemul "Dulce Românie", care a plecat tot din Botoșani, într-o perioadă când România avea probleme incomparabil mai mari.
Ce deosebire de abordare! Ce forță de expresie și câtă noblețe sufletească pune în cuvinte geniul adevărat, în comparație cu un fluieră-vânt |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 2 decembrie 2012: |
| Cata elocinta, monser Farfuridi! Pai oare de ce are in piept "inima arsa" (de jale, nu de bucurie nesabuita) compatriotul poetului? Tocmai fiindca Romania e inexistenta. Ca altii (strainezii) n-o vad, nu-i bai. (S-a mai intamplat si cu alte ocazii). Dar ca nici ai nostrii ca brazii n-o mai vad si n-o mai iubesc e trist. Daca ati fi patriot nu l-ati compara pe d-l Mihai cu d-l Costel. Mihaita e un simbol national, poate mai viu si mai miscator decat tricolorul (cusut invers) falfaind in baiata vantului iernatic. Se lasa iarna peste Romania, o fi iarna inexistentei sale? |
| Abramovici [din public] a spus pe 2 decembrie 2012: |
| Daniele! România nu e inexistentă tocmai pentru că nu alcătuită doar din tăietori de frunze, ca tine! |
| Abramovici [din public] a spus pe 2 decembrie 2012: |
România există.
A avut, are
și va avea necazurile
specifice unei țări mici.
DAR A EXISTAT EXISTĂ
ȘI VA EXISTA!
România nu e doar
Crin, Băse, Becali și Ponta!
România înseamnă
sutele de mii de copii
care merg zilnic la școală.
Înseamnă milioane de oameni
care trudesc pe ogoare, în ateliere,
sau pe unde pot
pentru a asigura pâinea familiei.
Înseamnă milionul de șomeri
care caută un loc de muncă!
Româmnia înseamnă studențimea
și intelectualitatea ei.
România înseamnă milioanele de pensionari
care își plimbă îngîndurați nepoții.
România înseamnă Dunăre, Carpați, Bărăgan,
Câmpia Jijei, Podișul Transilvaniei etc.
România înseamnă Brâncuși, Enescu,
Grigorescu, Vlaicu, Coandă, Nenițescu.
România este țara mea și a ta.
Pănântul în care își dorm somnul
morții mei și ai tăi!
Morții noștri!
Nu poți sta pasiv,
când un somnambul fără chip și nume
își freacă degetele (și poate alt organ)
de tastele slinoase ale calculatorului,
publicând un poem apocaliptic,
după care România nu există!
Scuipați pe tot și pe orice,
dacă aceasta vă e vocația.
Dar nu scuipați pe România!
Pentru că ea nu e
numai a voastră! |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 2 decembrie 2012: |
Dar nu va mai involburati asa, domnule Abramovici! Cititi poezia fara trepidatii patriotarde. Mesajul poetului e altul. Poezia e o doina, un cantecel (diminutivul se refera strict la valoarea lui literara) elegiac. Finalul e edificator. Tzara se uita (iar daca priveste, inca exista) cu ochi tristi ( si poetul e trist, iar cand esti astfel nu scuipi, d-le A., in schimb s-ar putea sa stropesti cu sputa din prea mult entuziasm patriotic) la actualii ei fii invrajbiti si cu gandul la strainataturi si se consoleaza spunandu-si ca s-ar putea ca sarmana doamna, numita Romania, sa nici nu existe, sa fie o iluzie, o farsa. Chiar si Mihaitza (abia era major cand a scris oda "Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie), pe care l-ai invocat ca pe sfintele moaste, si-a permis sa critice starea prezenta a Romaniei, sa tarnuiasca pe nevrednicii conationali (ce sa-i faci, tara e alcatuita din oameni, nu din statui) care compromit inautru si in afara reputatia tarii. Pamfletul din Scrisoarea III, plasat dupa faimosul dialog imaginar dintre Mircea si Baiazid e, in acest sens, mai mult decat elocvent.
Ceva similar incearca si d-nul Zagan in poemul dumisale. Romania e asemenea unei femei fumoase care exista cu adevarat cata vreme exista romani care sa o iubeasca. E asemenea unei venerabile mame care traieste in mod veritabil cata vreme fii ei n-au uitat-o si o cinstesc. Si nu-ti cinstesti tara cu vorbe tunatoare (a la Cicero) si cu poze eroice (a la DArtagnan), ci respectandu-i traditiile (nu metehnele impamantenite), deplangandu-i suferintele si bucurandu-te de implinirile sale trecute, revoltandu-te impotriva nedreptatilor la care e supusa in prezent si punand osul la treaba pentru binele ei viitor. |
| Iulia Mirancea [din public] a spus pe 3 decembrie 2012: |
România există!
Există și e locul unde eu,
un om oarecare,
am primit dreptul la viață!
România e locul,
unde eu am dreptul
să cred în tine,
să mă fac iubită de tine
și să te iubesc!
România ești tu,
atunci când
îmi spui să nu plec!
Domnule Abramovici rândurile dumneavoastră pe care le-am citit până la saturație și tot nu m-am săturat, pe care le am deja în minte și-n cuget, iar timpul și glasul și iubirea nu-mi sunt de ajuns cât aș vrea să le declam, aceste rânduri sunt covârșitoare!
Raisa (I. M.) |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 4 decembrie 2012: |
Iulia (Raisa), asta numai poezia patriotica nu e. Daca d-l mentionat in poem va spunea: "Hai sa fugim in State! Romania ma strange in spate", ce soarta ar fi avut tarisoara lui Nae Catavencu si a lui Rica Venturiano? Mai bine spuneati:
Romania exista
pe harta inimii mele
n-are dealuri si vai
rauri si mare
Ii are pe mama
pe pruncul meu
pe Eminescu
si pe Dumnezeu
Fara aceste forme de relief
Eu insami n-as mai avea contur
Si daca eu n-as mai fi
Romania n-ar mai exista
decat pe alta harta
desenata pe alta inima
de fiica
de mama
de faptura care vorbeste
cu lumea
si cu Dumnezeu. |
| Abramovici [din public] a spus pe 4 decembrie 2012: |
Daniele, sper să înțelegi într-o zi că prestația ta de mai sus e mult mai penibilă ca a lui Nae Cațavencu.
Prea reduci lumea la intestinul tău subțire și la obrazul tău (destul de gros). |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 4 decembrie 2012: |
| Fireste ca e mai penibila, d-le Farfuridi. In discursurile sale Nae era inspirat de iubirea de tzara, eu de amorul de sine. Ce este eul meu in comparatie cu "mandra si dulcea" Romanie? Un zero cu obrazul gros si cu vintrele asisderea. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 4 decembrie 2012: |
| D-na Iulia, sper ca nu va deranjat comentariul meu. In el va atrageam atentia ca iubirea de tzara e mai spiritualizata, mai pura decat iubirea fata de o persoana situata la polul sexual opus. Am putea-o compara mai bine cu iubirea filiala sau, cu iubirea fata cultura, fata de de Dumnezeu. Un comentator cu obrazul gros |
| Madame [din public] a spus pe 4 decembrie 2012: |
| Domnule Stanciu, în loc să aveți obrazul gros, indicat ar fi să vă întocmiți comentariile în conformitate cu gramatica și cu regulile ei, mai ales că vă aflați pe un site de cultură. Chiar sunteți deficitar la acest capitol. Nu vă semnalez greșelile din text tocmai pentru a vă provoca să vă puneți mintea în mișcare. |
| Iulia Mirancea [din public] a spus pe 4 decembrie 2012: |
Nu m-a deranjat, domnule Daniel, stați liniștit, doar nu sunt mimoză! M-a amuzat, bineânțeles!
O comentatoare neșifonabilă! |
Textul original este scris în limba română.