Sunt poet

Povestea începe de fiecare dată atunci când te doare
Şi sufletul irumpe într-un caleidoscop de imagini
Se proiectează în faţa ochilor şi spune:
Priveşte-mă, cât sunt de frumos!

Ai sentimentul acela de gol în piept
Pentru că toată dragostea levitează
Într-un univers imaginar
În care tu eşti totul
Şi nimic

La o atingere de cuvinte se află iubita
O furi trecutului şi o întemniţezi
Într-o carte în care fiecare pagină
Reprezintă o viaţă viitoare

Visele sunt atât de reale încât
Atunci când te trezeşti
Descoperi la creştetul capului
O grămadă de bileţele

Dintr-o dată ştii care este
Rolul tuturor amintirilor

Drumul spre muncă este o binecuvântare
La fiecare pas te opreşti şi admiri
O minune care înainte ţi se părea
O banalitate

Vorbeşti cu arborii, cu păsările, cu melcii
Cu Soarele, cu maşinile, cu ferestrele, cu reclamele
Cu pământul, cu iarba
Cu biserica
Vorbeşti cu Dumnezeul
Din tine şi El
Îţi răspunde
Poeme

Ai ajuns să uiţi cine eşti
Pe ce lume trăieşti
La ce staţie de metrou trebuie să cobori
Vorbeşti de unul singur la telefon
Ajungi să te îndrăgosteşti de un ordinator

Probabil, nu ştiu,
Asta înseamnă să fii poet
Sau cel puţin un mic
Nebun...

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2007)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Votează! | Copiază!