Agramatul şi frumoasa

Adeseori, La Adormirea Serii, sufletul ei primea
faţă de munţi o uşurare, cu toate că ziua de azi
era dură şi cea de mâine necunoscută.

Dar, când se-ntuneca bine şi mân a preotului se
ridica peste grădina mică a morţilor, Ea

Singură, Dreaptă, cu prea puţinele fiinţe familiare
ale nopţii- adierea rozmarinului şi funinginea
de la coşuri- la marginea mării veghea

Într-altfel frumoasă!

Vorbe abia şoptite de valuri sau pe jumătate ghicite
într-un foşnet şi altele care seamănă cu
ale morţilor şi se sperie printre chiparoşi
ca nişte zodii ciudate, învârtindu-se în
jurul capului ei magnetic i-l aprindeau. Şi una

O limpezime de ne-nchipuit lăsa, în adâncul lăuntrului
ei, ca să se vadă adevărata privelişte

Acolo unde, alături de fluviu, luptau cu Îngerul
oamenii negri, arătând în ce chip frumuseţea
se naşte

Sau ceeea ce noi, altfel, numim lacrimă

Şi-atât cât ţinea meditaţia ei, simţeai, îşi revărsa
chipul ce strălucea cu amarul din ochi şi cu
pomeţii obrajilor imenşi ca de hetairă

Întinşi până-n extremele puncte ale constelaţiilor
Marelui Câine şi Fecioarei

"Departe de molima oraşului, lângă ea am a visat o
putietate, unde lacrima să n-aibă înţeles
şi unde singura lumină şă vie din văpaia
care-mi mistuie toată fiinţa.

Umăr la umăr amândoi împreună să rezistăm
la povara celor ce vor veni, juraţi în
extrema linişte şi-n domnia astrelor,

Ca şi cum n-aş fi cunoscut, agramatul, că tocmai
acolo în imensa linişte se-aud cel mai
oribile zgomote

Şi că, de când singurătatea din pieptul bărbatului
a devenit nesuferită, a răspândit şi-a semănat stele!"

poezie clasică de Odysseas Elytis din Variaţiuni pe o rază (1977), traducere de Ion Brad
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!