Lasă-mi în suflet iubirea
Iubito, lumina mea toată ți-o dau;
dar, de nu mă vrei pentru tine,
lasă-mi doar ochii în inima ta,
să-ți privească de-aproape urcușul
și în vioriul zorilor tale
să-și plece pleoapele-ncet,
credincioșiei...
Copilă, ființa-mi trăiește în tine
întreagă-n întreg; dar,
dacă inima-ți n-are trebuință de ea,
lasă-mi surâsul în zâmbetul tău
să-ți presare cu crini răsăritul
și sub rozaliul primăverilor tale
să-și curme visu-i târziu,
resemnării...
Divino, zâmbirea mea-i doar
pentru tine; dar,
fiindcă zâmbetul tău n-o mai cere,
ia-mi doar suspinul în șoaptele tale
să te-aline în cea lume de patimi
și, ca Orfeul infailibilei jertfe,
să-și preschimbe în altar,
dăruirea...
Iubito, ia-mi totul!
Ia-mi ochii, surâsul, suspinul...
Lumina, ființa întreagă, zâmbirea...
Și lasă-mi în suflet atât: doar iubirea!
poezie de Iulia Mirancea (30 octombrie 2012)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
| M. Arin [din public] a spus pe 31 octombrie 2012: |
Când o femeie
își declară iubirea trupească
față de o altă femeie,
lucrurile se complică.
Iar finalul
e complet ratat.
Ce iubire mai poate sălășui
într-un suflet
jefuit
de surâs, lumină,
ființă și suspine? |
| Iulia Mirancea [autorul] a spus pe 1 noiembrie 2012: |
Domnule M. Arin
Care final "e complet ratat": al iubirii trupești sau al poeziei? Că nu prea e clar!
În orice caz, îmi pare foarte rău (sincer) că v-am dezamăgit! |
| M. Arin [din public] a spus pe 1 noiembrie 2012: |
Doamna Iulia
Există multă poezie
în textul Dumneavoastră.
Nici faptul că scrieți
versuri de dragoste unei femei
nu supără.
Sonetele lui Shakespeare,
și cele reale, și cele închipuite de V. Voiculescu
sunt adresate unui bărbat.
Recunosc,
am fost prea aspru.
Finalul poeziei e ratat.
Și v-am spus de ce.
Iubirea înseamnă,
printre altele,
lumină, zâmbet și suspin.
Ori Dumneavoastră
cereți ca aceste accesorii
să fie scoase.
Fără suportul lor,
iubirea rămasă
trebuie să fie tare săracă.
Poezia mai are niște scame,
niște cuvinte neadecvate
(credincioșenie, infailibil)
La a șasea lectură
constat că ar putea fi invocată
o iubire maternă (Copilă...)
care pune poemul într-o lumină total diferită.
Atunci trebuie lucrat pe prima parte,
pentru că, atât titlul,
cât și primele două versuri
sugerează fără echivoc o abordare erotică
și cititorul lecturează sedus de acest început.
Mai sunt și niște rime întâmplătoare,
care supără,
tehnica aplicată aici fiind cea a versului alb.
Astea toate trebuia să vi le spună girantul,
înainte de a da telefoane pe la redacții.
Aveți multă sensibilitate.
dar redarea ei într-o formă lirică desăvârșită
nu e treabă ușoară.
Sunteți poetă,
fără doar și poate.
Continuați. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 1 noiembrie 2012: |
| Si eu cred, de la prima lectura, ca e vorba de o iubire materna. In fond e o poezie de dragoste scrisa de o femeie. Cand vezi ca adrisantul are aceeasi aparteneta de gen, devii brusc atent. Te intrebi: e cumva vorba de o iubire platonica (in sensul fizic al termenului - cum e dintre Platon si Socrate)? Citind primele doua strofe constai dezamagit ca nu. Poeta foloseste numai epitete cuminti, lipsite de indraznala tactila. Nici urma de masaj thailandez. Citeste inventarul recuzitei amoroase: lumina, suspin, suras. Nimic palpabil. Nici macar o mangaire (fina ca atingerea elitrei unui fluturas multicolor) care ar putea promite o apropiere "serioasa", fizica. Ideea de baza a textului seamana izbitor cu un cantecel al lui Bitman: "Poti sa-mi iei si asta si ailalta, dar sa nu-mni iei niciodata dragosteaaa!" Mesajul e transparent, poti sa fii indiferenta la toate semnele de iubire pe care ti le voi da in acesta viata, eu tot am sa te iubesc. |
| M. Arin [din public] a spus pe 1 noiembrie 2012: |
Daniele,
Că tu ai dedus
de la prima lectură
dragostea maternă invocată în poem,
demonstrează,
o dată în plus,
că ești foarte deștept.
Faptul că citezi consecent
din opera lui Bitman
îmi întărește această convingere.
Dă-mi voie, totuși,
să mă mișc
și în sens giratoriu.
Ești un bun comentator,
te apreciez.
Dar nu te recunosc
ca agent de circulație. |
| Iulia Mirancea [autorul] a spus pe 2 noiembrie 2012: |
Domnule M. Arin
Există multă bunăvoință în strădania dumneavoatră de a analiza o poezie neșlefuită, și netrecută prin "ochiul poetic" (care, ce e drept îmi lipsește cu desăvârșire)! Ați vrut să-mi faceți un capriciu: eu m-am jucat, iar domnia voastră a luat de bună, această caricatură de poezie! Mă simt flatată și ... rușinată!
Dar ... (mereu există nelipsitul, "dar"), pentru tot ce-ați făcut pentru mine (mi-ați apărat ceea ce iubesc mult -onoarea-), eu îi sunt datoare domniei voastre, tone întregi de gratitudine! Sunt mâhnită că, deși aș vrea cu mult mai mult (nici nu vă puteți imagina), numai atât pot să vă ofer! |
| Viorel Muha [din public] a spus pe 5 noiembrie 2012: |
| Iubirea niciodată nu poate fi blamată indiferent ce iz are, însă răutatea da! |
| Iulia Mirancea [autorul] a spus pe 15 noiembrie 2012: |
Domnule Viorel Muha
Până la urmă, dumneavoastră v-ați dovedit un gentlemen, iar eu o ingrată! Se pare că vă trecuse supărarea pe mine, iar eu n-am fost în stare să speculez privilegiul oferit! Îmi cer mii de scuze!
Mi-aș dori foarte mult, dacă nu vă cer prea mult, să vă uitați pe modeste mea literatură și să-mi dați o mână de ajutor (obiectivă și reală), ca să nu mai pierd timpul pe-aici, degeaba! Nu prea am la cine să apelez! |
Nu este introdusă data nașterii pentru Iulia Mirancea. [