Marinarul cu sare-n priviri

Mugurii albaştri au căpătat culoarea nopţii,
ciorchini de stele s-au lăsat ca o simfonie
între fericire şi nefericire, între azi şi mâine.
Vaporul abia se zăreşte,
frunze de octombrie oftează in larg,
cine va trage cortina speranţei?,
apa-i sărată, pesăcurşii se zbat aproape de mal.

***

Şi sarea s-adună pe rana iubirii,
mă doare trupul de-atâtea amintiri,
o scoică mi se aşează-n palmă,
sărată şi ea de-atâtea amăgiri.

***

Nu mai e loc lângă Mare,
apa fierbinte-a spălat ce-i lumesc,
a rămas doar o dâră albastră
ca un vis printre albii nămeţi.

***

Cerul de prea mult soare
lăcrimează cu stele şi dor,
Marea spre nord se retrage,
vaporul mai face-un ocol.
Marinarul intoarce privirea
spre ţărmul sărat şi pustiu,
ciorchini de vise aleargă
spre marinarul cu sare-n priviri.

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!