Pană... de lumină

Îngrozitor ce negru poate fi nevăzul
Şi mai îngrozitor, de cunoşteai lumină,
Ce o uităm; doar lipsa-i dă statutul de divină,
Altfel n-am şti nici fericirea, dacă-i rozul!

Ar fi un simplu simţ pierdut, din cinci sau şase
Şi nici n-am şti să spunem "Ce frumos!"...
Nici n-ar conta de cât eşti de jegos;
Am fi mai înţelepţi cu mult, nu plini de strasse!?...

... C-am pierde raza călăuză şi frivolitate;
Fără canoane de model, mai zdrenţăroşi am fi
Şi poate timp ne-am mai petrece a citi
Aşa pe întuneric... Braille. Ne-am mai reface carte!

Ferice am fi cu toţii, o plus valoare
Peste ce-i fizic... am fi doar esenţă.
Prostia ar dispare din necompetenţă,
Că oricum nici nu se vede... Tot, e-o-ntunecare!

Sigur am fi mai parfumaţi, totul mai dulce,
Poate o-ntreagă lume-ar fi lapte şi miere,
Căci orice simţ parcă-n mister se cere...
Nici crime fără văz n-ar fi, nici hoţi... Ce să apuce?

Cu siguranţă alb ar fi şi suflet, har
Şi minte-ar fi criteriul strălucirii;
Doar de-am reinventa un alt organ privirii
Am deveni iar ciclul timpului pierdut, numit zadar!

Un fulger scurt străbate din turla bizantină;
Se-aprind în jur fitilele din sticle-n zgomot tern.
S-a dus idilic vis, revin la fad patern...
Se-ntoarce lumea-n haosul banal... E iar lumină!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!