Teleportare

Ating din alte timpuri chip şi trup
pe folia-n revelator de alb şi negru,
sau îmi palpez culori, ce mi le rup;
transpus film, folie din mine, un integru.

Am simţul fizic, pertinent convins
că poza nu-i expunere simplistă;
e-o parte, pojghiţă, d-existul prins
teleportat... nano-fugarul ce există.

Sunt electroni din mine-ntr-un vizor,
mă-mprăştiind, de-am şansa, printre case;
prelins infim p-ecranul de tele vizor...
un material, o sticlă-n carne ş-oase.

Oglinda nu-i o simplă oglindire,
e sigur purtătoare, o interactă.
Nu-i doar un rezultat de potrivire;
e interfaţa-mi, cromozom... Cu ea mă poartă.

E cum mirosul nenăscut, doar simţ,
e-un teleport de iz, un duplicat
minuscul, o materie-n presimţ
în nări, axoni, în creier... partajat.

S-atingi cu mult fior şi film şi poză
şi-oglinda, de-un plecat!... Să-l simţi din trase!...
De-adulmeci din miresmele de roză,
le ai în piept... fărâmă din terase!

Atingeţi-vă-n dor de ilustrate
-pelicule, imprimate-n negru, ardent,
hârtii, celuloid, retină, nestemate-
nu-s fum trecut, sunt chimic element!...

... Şi vis nu poate fi doar o himeră,
imaginea-n materie e o purtătoare;
cum mingea pare-a fi un gol de sferă,
da-i conţinut extins într-o teleportare.

Sclipirea... doar lipseşte ca volum;
să fii şi-aici şi-acolo, în integral
instantaneu, real şi gând, atunci-acum
teleportat micron şi sol şi sor... Astral!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!