Furnicile

Furnicile urmează cucerirea lumii.
Pământul se furişează din calea piciorului
care-a călcat într-un furnicar şi se vede-atacat dintr-o dată.
Furnicile rod pereţii şi casele cad prăbuşindu-se.
Ele invadează lămpile şi lumina se stinge.
Ele pătrund în trupurile oamenilor
răvăşindu-le ca o flacără neagră.
Ele apar în pupilele devorate ale portretului.
Ele cad din ramuri în cămăşile descheiate
şi părul se-aprinde.
Dimineaţa şi-aleg domiciliul în ghete
şi numai cu apă le poţi alunga.
Le place în casa de bani să mănânce bilete de bancă.
Atacă tipografiile: în loc de litere vezi pretutindeni furnici.
Inundă calea ferată şi trenul venind deraiază.
Împresoară oraşele şi adăposturile devin de prisos.
Nimic nu te apără de miriadele de furnici înarmate.
Ele mor cu miliardele şi nici nu le pasă.
Sunt mai cumplite decât lămpile de sudat.
Se reproduc în vederea misiunii,
se înmulţesc şi devin, tot mai mult, neînvinse,
ochii lor, membrele lor au cuirase.
Ele-şi continuă atacul chiar când au pierdut
jumătate de corp.
Cauciucul îl mănâncă de parc-ar fi pâine - beau
lapte şi whisky fără-a distinge.
Sunt neînduplecate ca focul şi gheaţa-mpreună.
Triumfă mereu
fără măcar să dorească a fi puternice.

poezie clasică de Artur Lundkvist din Versuri, traducere de A.E. Baconsky
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!