Fără pretenții
Mă tot întreb
ce lumea vrea;
de ce iubește "complicat",
nu crede "sincer"... răspicat,
întortochind în van plăcerea?
... Nu intru-n joc,
sunt un afeb,
sau n-am talent de loc,
încerc să scriu
ce sincer simt
-cât nu e prea târziu-
fără să mint
și-mpărtășesc
trăiri -să nu se piardă-n timpuri
ca la fiecare- de-ale mele ghimpuri;
un "te iubesc"...
Dar nu trece mesajul,
nu sunt îndeajuns de snob,
nu am metafora microb,
nu-mi lingușesc limbajul...
sau poate
că într-adevăr nu merit
universalitate, popularitate,
neîncrezător ce sunt, abstract, necleric!?
În fond, că nu sunt epatant
nici nu e relevant,
că nu fac vorbele palate;
voi fi oricum al meu lăcaș
pe-o filă,
un înscris, răvaș,
ca și mulți alții, o idilă,
o parte din eternitate...
În final... o umanitate!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre talent
- poezii despre sinceritate
- poezii despre sfârșit
- poezii despre popularitate
- poezii despre plăcere
- poezii despre palate
- poezii despre neîncredere
- poezii despre minciună
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.