Marşul Unirii

(versuri închinate memoriei lui Constantin Osoianu, străbunelul meu, unul din Membrii Sfatului Ţării care cu 94 de ani în urmă a semnat alipirea Basarabiei la Ţara-Mamă)

Eu mă mândresc cu-această mare tricoloră
Şi cu memoria genetică păstrată.
Mesajul vostru îl aude-ntreg poporul,
Voinţa naţiunii e de VOI întruchipată.

Chiar dacă ne lipseşte-un Inculeţ,
Înlocuit de patrioţi ca alde Ghimpu,
Oricum, aici e totul Românesc:
Şi Dumnezeu şi Cerul şi Pământul!

Chiar dacă nu ne vrea uniţi, la Cotroceni
Şi nici la Chişinău, elita asta, laşă,
Suntem români, suntem români – basarabeni,
Ne vrem şi noi întorşi cumva, acasă!

Şi nu mai vrem să ne despart-un mal de Prut
Venim cu suflu nou şi spusa languroasă.
Suntem români ca-n secolul trecut,
Ca-n primăvara când am revenit acasă.

Şi înţelegem că Unirea va veni numai atunci,
Când un cuvânt va fi în stare să aprindă gloate,
Când un cuvânt va ridica o Ţară din genunchi,
Într-un avânt necruţător, neiertător, sălbatec!!!

Într-un ceva, ce nu prea desluşesc,
Ceva sublim, etern şi-n limba mea, natală
Ceva stropit cu sânge românesc,
Amestec crud de sărăcie şi comoară.

Ceva ce vine din adânc de vremi,
Şi nicidecum în pace nu ne lasă.
O vrere a strămoşilor eterni,
Neînţeleas-atunci şi-acum neînţeleasă.

Un crez care străbate mii de ani,
Un gol în piept, care de mii de ani mă doare,
Un vis netălmăcit, neîmplinit, orfan,
O Phoenix dintr-o zgură arzătoare.

Şi, fraţilor, ce pot să vă mai spun?
O şansă mai avem, numai Unirea.
Altfel, pieri-va plaiul meu străbun,
Altfel, pieri-va însăşi România.

Vă chem, vă strig, vă rog: ieşiţi la Prut!
La Pod ieşiţi, de flori, de ploi, de gheaţă.
Să vad-o omenire, cât de mult
Se vrea o naţiune iar, acasă...

Să ştiţi că de ne vom uni într-un avânt,
Dintr-o-ndrăzneaţă revărsare sufletească,
Strămoşii noştri, se vor bucura-n mormânt,
Şi însuşi Dumnezeu, va fi de partea noastră.

Îndemnul meu nu-i iluzoriu, e nativ.
Nu-i început de criză psiho – cardiacă!
E crezul meu, e simţul meu intuitiv
UNIRE! ori acum, ori niciodată!

Hai, domnule Băsescu, aşteptăm:
- "Basarabeni! Eu vă ordon să treceţi Prutul!"
Hai, scoate-odată Ţara din blestem.
Hai, schimbă paradigma asta crudă!

Hai, foloseşte, demonstrând, că nu eşti fariseu,
Acest moment, ce are loc la interval de-un secol,
Când, pentru România Mare-i chiar şi Dumnezeu,
Şi jurământul de credinţă il depune tineretul.

Când putinismul e pierdut şi speriat,
Şi fără sprijin larg în propria lui ţară.
Să n-ai curaj să ne ordoni, să n-ai curaj,
De-aicea, de pe Prut, să scoţi hotarul?!!

Hai, domnule Băsescu, doar aţi declarat,
C-aveţi o datorie ce de gât vă strânge.
O datorie care trece de la veac la veac,
De neam o datorie şi de sânge...

Şi dacă nu, ce pot să vă mai spun
Decât sfârşitul la povestea cea nemuritoare,
- De ce-i dai, Doamne, României-aşa de mult,
Şi codri, şi câmpii şi munţi şi mare?

- Hai, lasă Petre, că nu pot să iau-napoi
Nimic din ce i-am dat, căci nu-i dumnezeieşte.
Să vezi, în schimb, tu, ce conducători,
Vor naşte pe meleagurile-aceste!

Prin mila mea, doar Ştefan Voievod
Îi va aduce ţării sale, prosperare.
În rest, o vor conduce numai antipozi.
De aia-i dau şi codri, şi câmpii şi munţi şi mare...

poezie de Iurie Osoianu (25 martie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Votează! | Copiază!