Treceri

Mă trec pe zi ce trece cu oră sau minut,
Stingând dintr-un menit de vis crepuscul
Şi numai eu mă văd încă de la un prim sărut;
Mă trec pe lâng-oglinzi şi trag cu ochiul
Şi m-amăgesc că sunt mereu acelaşi, retuşat minuscul
Zicând; "Sunt mult mai bine c-alţii!"... Mi-e deochiul!

Mă trec o genă în urme de urmaşi
-Ce-ar fi ai mei- m-aseamăn, omenire
Dar tot eu nu-s de-al lor, nu-i am chezaşi...
Mă trec cu un profund, adânc, regret
Că nu rezist când ştiinţa va cunoaşte nemurire...
Mă păcălesc că vreau... C-o să mă mai repet.

Mă trec, nevrând s-o fac cu obstinenţă
Crezându-mă deasupra celor ce-au trecut şi s-au uitat,
Dar n-am alţi aliaţi, nu-i nicio penitenţă;
Mă trece gândul c-au fost toţi la fel,
Gândul; "Ce unici suntem, pierderea-i un prematur păcat!"...
Şi am ascuns răspuns, verificat... Nimic nu-i eternel!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!