Corbii
Din iarna sufletului meu pornește
Un stol de corbi spre zările cernite:
Sunt dorurile mele nemplinite;
... Și-n iarnă cugetarea-mi viscolește.
În gemete pustii se prelungește
Ca-n golul unei vetre părăsite;
... Și corbi sporesc în cete înmiite...
Și stolul tot mai jalnic croncănește!...
Nu văd în zări nici urma unei stele;
Doar viscolul din gândurile mele
Tot mai pornit prin gerul lui mă poartă...
... Iar corbii, presimțindu-și trista pradă,
Spre inima-mi pe jumătate moartă
Își năpustesc sălbatica grămadă...
sonet de Mihai Codreanu din Statui - Anotimpuri (1914)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viscol
- poezii despre iarnă
- poezii despre ger
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre moarte
- poezii despre gânduri
- poezii despre dor
- poezii despre ciori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.