Apa voalată
Suntem în fața unui zid masiv. O fată trece și se oprește să-și încheie pantoful. E deajuns micul ei gest, e deajuns ca, plecându-se, părul să-i atingă obrazul pentru ca din zid să izbucnească o vână groasă de apă. Nicidecum surprinsă, fata se expune șuvoiului.
Rochia udă i se lipește de corp dându-ne impresia fascinantă a celei mai pure nudități, iar zidul se deschide lent, ca un portal, spre o câmpie imensă și goală.
poezie clasică de Dolfi Trost din Diamantul conduce mâinile (1940)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre apă, poezii despre încălțăminte, poezii despre rochii, poezii despre păr, poezii despre nuditate sau poezii despre corp
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.