Moartea pământului
Pe marginea mării, suspină în tăcere
O gâscă
Cu coadă și coamă de cal,
Și-o muscă ce-ar vrea să se ducă la bal.
Dar n-are picere.
Alături, suspină o rață bătrână,
Ce poartă-n mână
Mănușe de lână.
Ar vrea să arunce, să rumege stele
Dar n-are măsele.
Pe Ocean, plutește-n tăcere,
O sticlă cu bere.
Iar Africa! Africa se arată mândră la mal
Călare pe cal.
Pământul tresare, se zguduie, se ridică-n picioare,
Dar cade și moare.
El moare, și-l plânge duioase
Trei broaște țestoase,
Și-l plânge și peștii cu hohot,
În ceruri s-aude un sunet de clopot.
Iar vulcanii s-avântă și-aruncă în nori
Măsline cu flori.
El e dus la groapă, e dus cu cântare,
La cap îi aprinde-o babă lumânare,
Și-n urma lui vine, cu multă sfială,
O carte poștală.
poezie clasică de Nicolae Oprea Dinu din Antologia literaturii române de avangardă (1969)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre vulcani
- poezii despre tăcere
- poezii despre sunet
- poezii despre stele
- poezii despre rațe
- poezii despre poștă
- poezii despre plâns
- poezii despre picioare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.