Impotenţa redării

Aţi fost vreodat' epuizaţi de frumuseţea
Ce-o găzduiţi alături zi de zi,
Să nu mai ştiţi părinţi şi nici copii,
Să nu mai ştiţi c-aţi trecut tinereţea?

E straniu, ca-ntr-un gând de masochist,
Dorindu-ţi certă exclusivitate
Dar şi-a-mpărţi-n acelaşi timp cu altul, parte,
Ce ai să iubeşti?... Eşti Mefisto şi Christ!

De câte ori n-ai regretat norocul
Ce nu-ţi dă şansă să expui sublimul,
Să-l vadă o lume-ntreagă... femininul
Când e superlativ şi i-ai vrea public locul?!

Cert sunt că ce-i frumos este simbol mândriei,
Căci e-un mister, plăcutul nu-i un viciu;
Fineţea, gustul, fizicu-n deliciu,
Se-ngemănează caracterului, moralei, datoriei!

Natura însăşi se desparte greu
De frumuseţe, veşnica sa parte
Şi de un timp naşte tot mai frumos, decât dă moarte...
Şi-s parte a naturii-n fond... Iubesc frumos mereu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!