Au plecat vecinii toți
Au plecat vecinii toți,
S-au pus lacăte la porți.
Din cincizeci, unul rămâne,
Va pleca și el, azi, mâine.
Casele se pustiesc,
Câinii nu le mai păzesc.
Își schimbă și ei stăpânul,
Sau mor, unul câte unul.
Curțile sunt năpădite
De ierburile neprășite.
În bătătura ne măturată,
Nimenea nu mai așteaptă.
Încet, încet se stinge satul
De la un capăt la altul.
Cei tineri se duc afară,
Se lipsesc de neam, de țară.
Prin străini ei pribegesc
Și nimic n-agonisesc.
Nu se mai întorc acasă,
Dorul de părinți i-apasă.
Copiii rămân flămânzi
La bunicii muribunzi.
Copilăria le e ratată,
Fără mamă, fără tată.
Blesteamă viața amară,
Că s-au născut într-o țară
Fără pic de ocrotire
Și-s condamnați la pieire.
Pușcă și cureauă lată
Ce țară aveam odată!
Cu oameni harnici, muncitori
Și copii ca niște flori.
Toate au rămas doar vis.
Destinul nostru, s-a stins,
poezie de Dumitru Delcă (2 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre copilărie
- poezii despre visare
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre vecini
- poezii despre tinerețe
- poezii despre tată
- poezii despre schimbare
- poezii despre sat
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.