Și eu
nu.
se întâmplă nimic
și strănutul își strânge buzele între două rostiri.
amăgit de un gând,
renunță la ultima tușă de culoare aruncată pe pânza albă.
în pumnul gândirii nu e loc de libertate.
te răsucești absurd până când sângele îți umple gura de vid.
murdar vid.
ecoul a murit de mult iar sufletul tace cu părul ars de fluturi.
prea mulți fluturi au plimbat aripile pe lampa de carte și filele
s-au crezut pentru o clipă nori.
cer mi-a fost tavanul de o noapte.
am uitat să mai cresc atât cât fulgerul ideilor au născut un poem.
l-am scris undeva, în memoria umplută de câlții dezamăgirilor.
mă mai nasc dimineața. mă mai nasc.
niciodată nu se repetă plânsul.
doar râsul lumii, hohotul ei de satisfacție. atât.
îl aud mereu de patruzecișidoideani
cum îmi toarnă fierea promisiunilor de viață.
mai aștept un hohot.
voi termina ultimul tablou în care,
geometriile se bat cap în cap.
grotești chipuri răsucite-n culori se ceartă,
mărturisindu-și ura absolută...
altă păcăleală a dreptății vieții și a morții
într-o zi nu mă voi trezi.
voi refuza ridicarea pleoapelor.
cerul îmi va mulțumi.
și eu.
poezie de Anne Marie Bejliu (6 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre naștere
- poezii despre gânduri
- poezii despre tăcere
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre râs
- poezii despre păr
- poezii despre păcăleli
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.