E școala-n sărbătoare (elevilor de la Liceul din Tinca, Bihor)
Trimit mesaj din pagină de carte,
În miez de toamnă-n clipe mai aparte,
Pitagora, Esop și Eminescu,
Jack London, Blaga, Iorga și Enescu.
E pieptul școlii-n plină sărbătoare,
Zâmbesc complice săli și coridoare
Iar clopoțelul sună mai vioi
Plăcutele arpegii, ritmuri noi.
Elevi și dascăli, minunat decor
În cânt și dans la sărbătoarea lor...
Octombrie ia chipul pitoresc
Brândușele-n poiană se-oglindesc.
Spre astrul zilei pleacă lin în zbor
Frumoase gânduri pentru viitor
Ce an de an fac toamna luminoasă
De ziua școlii-n clipa cea aleasă.
De bucurie înflorește-n dar
O crizantemă albă în orar.
poezie de Gabriela Gențiana Groza din Fântâna cu sori (2011)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre sărbători
- poezii despre elevi
- poezii despre zâmbet
- poezii despre viitor
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre ritm
- poezii despre lumină
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.