Pe Someș gânduri când se duc...
Aș vrea ca zorile să-mi spună
De ce în nopțile cu lună
Cu diamante-nnconjurată
Simt inima învăpăiată?
Când clipele, grăbit, se duc
De ce plâng florile de nuc,
Haloul lunii când s-a stins
Și piere parcă într-adins?
Pe Someș gânduri când se duc...
E ca și cum nu m-am născut,
Și n-am prezent și nici trecut,
Am fost pe-aici sau poate nu
Și poate că nu știi chiar tu.
Aș vrea ca mugurii să-mi zică
De ce speranța mi-e mai mică
În nopțile când frigul strânge
Iar luna tace, nucul plânge...
Pe apă gânduri când se duc...
Și dacă vin dureri apoi
Iar vântul șuieră prin ploi,
De unde-n coapse-mi vin puteri
Ca-n uimitoare primăveri?
.............................
Dar poate că-i mai potrivit
Să nu știu nici chiar la zenit
Ce sfinte taine-au fost și-or fi,
Cât nucul mândru va-nflori
Și undele m-or amăgi.
poezie de Gabriela Gențiana Groza (1 aprilie 2011)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre plâns
- poezii despre vânt
- poezii despre tăcere
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre primăvară
- poezii despre prezent
- poezii despre ploaie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.